Reflexoterapia - eficiență și beneficii

Reflexoterapia este o terapie manuală complementară, holistică, menită să îmbunătățească starea generală de sănătate a organismului, să întărească sistemul imunitar si să stimuleze răspunsul de apărare al acestuia.

Rădăcinile acestei terapii se găsesc în principiile medicinei tradiționale chineze, în urmă cu 5000 de ani, având la bază știința meridianelor energetice și a punctelor de presopunctură. Fiecare organ intern, fiecare sistem anatomic al corpului uman își are un puncte corespondente în talpă, palmă, ureche, limbă, craniu, față. Masajul acestor puncte, în ordinea potrivită, cu tehnici specifice, stimulează buna funcționare a organelor vizate și mărește capacitatea organismului de a răspunde eficient în fața unui pericol (virusuri, bacterii dăunătoare, stres, dureri, etc.)

Dintre cele mai evidente și ușor de observat beneficii:

- detoxifierea organismului prin masarea punctelor reflexogene corespunzătoare sistemului limfatic. Așa cum știm, sângele este cel care hrănește celulele organismului cu nutrienții pe care îi furnizăm prin intermediul mâncării. Cel care se ocupă de eliminarea toxinelor din organism este sistemul limfatic. Acesta e compus din vasele limfatice, ganglionii limfatici, organele limfatice și, desigur, limfa. Când ganglionii limfatici sunt supraîncărcați, se formează congestii fie la nivelul organelor limfatice, a sinusurilor sau chiar depozite de mucus (exces de limfă produs de organism din necesitatea de a acționa împotriva agenților patogeni și de a curața celulele de reziduuri). Eliminarea excesului de mucus la nivelul organelor interne este deosebit de importantă, dat fiind că mucusul este cel care "adună" toxinele din corp și le pregătește pentru eliminare. Masajul reflexoterapeutic este o metodă foarte eficientă de a decongestiona sistemul limfatic și de a îmbunătăți eliminarea microorganismelor dăunătoare organismului nostru. Indicații speciale: sinuzită, rinită, rinită alergică, polipi nazali, afecțiuni ale tractului digestiv, etc.

- echilibrare emoțională și endocrină prin masarea punctelor reflexogene corespunzătoare sistemului endocrin. Dezechilibrele hormonale pot avea cauze multiple: de la carențe minerale până la fluctuații ale stărilor emoționale. De exemplu, glandele endocrine suprarenale sunt cele care au mereu nevoie de echilibrare, datorită excesului de adrenalină produs în situații de stres (fie că e vorba de o ceartă, de graba de dimineață pentru a ajunge la timp la grădi/școală/serviciu, de anxietatea separării de mamă, emoțiile în fața noutăților, programul încărcat de la serviciu, supărarea unei dorințe neîndeplinite, etc.) Studiile arată că în urma a 2 minute de stres (timp în care suprarenalele noastre inundă sângele cu adrenalină), aceste glande au nevoie de 5 ore de calm și pace sufletească pentru ca întregul nostru sistem să își revină la normal. Cum ritmul nostru pe parcursul zilei nu ne permite 5 ore de relaxare după 2 minute de agitație, masajul reflexoterapeutic vine în ajutorul echilibrării nivelelor hormonale din corp, a secreției de noradrenalină, și a stării de armonie emoțională. Un alt exemplu: întâlnim des la copii, dar și la adulți, dereglări ale ritmului somnului. Responsabilă pentru aceasta este epifiza, care secretă hormonul numit melatonină. Orele în care se produce maximul de cantitate de melatonină sunt între 2 și 5 noaptea, în condițiile în care adormirea se face la ora 10 seara cel târziu. Scăderea cantității de melatonină din corp, duce la irascibilitate, lipsa capacității de concentrare, insomnii. Pacea pe care ne-o dorim cu toții în familie și în suflet, din punct de vedere anatomic, ține de secreția de endorfine (hormonul fericirii) pentru care este responsabilă hipofiza. Tot ea secretă și hormonii de creștere, asigură buna funcționare a tiroidei, etc.

- ameliorarea durerii - endorfinele sunt un puternic analgezic natural produs de propriul nostru creier. Prin masajul reflexogen, corpul este stimulat să producă aceste substanțe cu rol în reducerea senzației de durere, scăderea nivelului tensiunii arteriale și combaterea stărilor de anxietate.

- tratarea unei game largi de afecțiuni printre care: dureri de dinți, migrene, amețeală, rinite, otite, pierderea auzului, dureri de ceafă, spondiloza cervicală, d reglări ale sistemului imunitar (alergii, artrită reumatoidă, infecții de origine bacteriană), ale sistemului endocrin (diabet, hipotiroidie, hipertiroidie, prostată mărită), afecțiuni ale sistemului digestiv (indigestie, aciditate crescută, greață, constipație, diaree, enterocolită, sindromul colonului iritabil), ale sistemului reproducator (sindrom premenstrual, menstruație neregulată, prostatită, inflamații ale zonei pelviene), ale sistemului articular și osteo-muscular (rupturi musculare, distrofie musculară, discopatie, osteoartrită), ale sistemului nervos central (paralizie facială, scleroza multipla). Sunt diverse indicații și în probleme psihologice (depresie, afecțiuni legate de stres, unele dependențe, insomnii cauzate de prea multe griji, hiperactivitate, deficit de atenție). Reflexoterapia este indicată ca și tratament unic sau adjuvant în sistemul urinar (cistită, pietre la rinichi, pietre la vezică, infecții renale și urinare), în sistemul circulator (anemie, arteroscleroza, hipertensiune), în sistemul respirator (răceli și gripe, astm, bronșită, gât uscat, rinită, sinuzită, etc.).

O ședință de reflexoterapie oferită unui copilaș diferă de cea oferită unui adult. Dacă la adult se punctează fiecare organ în mod separat, un copil mic s-ar putea să nu aibă răbdarea necesară de a trece prin toate sistemele. De aceea, la copii se insistă pe sistemul endocrin, limfatic și pe afecțiunea prezentă dacă e cazul.

Această terapie nu are efecte secundare și nu poate face rău dacă este efectuată corespunzator și cu atenție la contraindicații (sarcină, inflamații și leziuni ale piciorului/palmei, hidratare necorespunzatoare, tumori maligne, insuficiență renală, răni deschise). Însă trebuie să știm că, în procesul de eliminare a toxinelor din organism, pot să apară simptome cum ar fi: urinare mai frecventă, diaree, transpirație, necesitatea de a sufla nasul fără a fi prezente și semne ale unei răceli, schimbarea consistenței urinare, alte simptome individualizate. Este important de reținut că aceste manifestări ale corpului sunt absolut normale, total nepericuloase și necesită doar supraveghere nu și medicamentație. Se recomandă a nu se întrerupe tratamentul reflexologic, ci a se consulta terapeutul în vederea observării și a unei eventuale completări cu aromaterapie.

Pentru detalii, programări, consiliere răspund cu drag la telefon 0745 39 89 60 sau pe email sorinalutas@gmail.com

Sănătate și voie bună!

Interviu cu Moartea (trecerea în alt plan existențial)

Un eveniment tragic pentru noi toți, pentru familia lui, pentru cunoscuți, pentru colegi, prieteni. A murit un om desăvârșit, blând, simplu, cu valori și adevăruri însușite și împământate în viața de zi cu zi, în educația copiilor lui, în relațiile cu familia și cu toți cei care făceau parte din viața lui. Acest eveniment a stârnit durere, dezorientare, de ce-uri, discuții și introspecții, chiar și acuze de genul "și-a lăsat familia și s-a dus". Era, totuși, foarte devreme pentru o viață de om să se întâmple asta, așa ca te întreb pe tine, Moarte, cine te crezi și ce a fost în capul tău când ai îngăduit trecerea acestui om în altă viață?

Eu nu sunt un personaj din filme și nu interpretez roluri pozitive sau negative. Eu nu hotărăsc. Sunt doar un eveniment. Ceea ce trebuie să înțelegi este că evenimentele nu sunt bune sau rele, ci sunt neutre. Ele se întâmplă pentru că sunt necesare. Nu am luat pe nimeni nicăieri. Eu nu duc oamenii departe sau în întuneric sau pe alte tărâmuri de poveste. Oamenii hotărăsc singuri ce au de făcut.

Nu înțeleg. Nu cred că își dorește cineva sa moară. Ba chiar oamenilor le este foarte frică de asta.

Oh, le este frică pentru ca nu o înțeleg și pentru că nu au destulă încredere în Dumnezeu. Ei nu stiu că nu Dumnezeu le "scrie" soarta sau firul vieții, cum vrei să-i spui, ci și-o scriu singuri, înainte să se nască. Nu numarul anilor pe care ți i-ai propus într-o viață contează, ci dacă ți-ai îndeplinit sau nu scopul pe care ți l-ai stabilit înainte să intri în acest corp. Trebuie să înțelegi un lucru important: viața pe care o trăiești acum este doar un pas din lungul șir de vieți pe care il parcurgi. Traiul pe pământ este școala sufletului, e menit să ne ajute sa experimentăm, să învățăm, să evoluăm, să ne desăvărșim. E chiar ca la școala: poate că ești în clasa a 82-a, adică a 82-a viață din lungul șir al vieților tale, sau în clasa a 2-a. Uneori rămânem repetenți (deviem prea mult de la scopul nostru, iar noi înșine, prin Sinele Divin, ne întrerupem viața ca să putem să continuăm în următoarea viață pe drumul stabilit), alteori terminăm școala mai repede. În funcție de cum evoluăm, putem ajunge în clasa de genii (în cazul nostru maeștri spirituali, ghizi, călugări făcători de minuni, clarvăzători, etc). Asa au fost și Iisus, Budha și toți învățații lumii. Prietenul de care îmi vorbești și-a desăvârșit drumul în această viată, mai precis și-a desăvârșit propriul spirit, propria ființă. A îndeplinit ceva ce noi ne zbatem vieți la rând sa îndeplinim, și vom reuși, ca și el, mai devreme sau mai târziu. A știut și a aplicat adevărurile universale ale existenței în pace și armonie, a predat cunoașterea mai departe și și-a desăvârșit misiunea pe care a avut-o de îndeplinit.

Stii, aș fi preferat să mai predea o vreme lecțiile pe care le avea de dat în lume.

Spune-mi, te rog: cât a fost printre voi, în trupul pe care il știți, câți dintre voi au primit cu adevărat lecțiile lui? În afară de familie, căci cei din familie au avut un mare privilegiu: ei au primit "rețeta" vieții desăvârșite și au fost îndrumați îndeaproape, cu grijă și răbdare. Ei deja erau pregătiți și porniți pe drumul acesta înainte de a se naște. Ei au știut ce vor primi în această viață și au ales să trăiască lângă un maestru, știind că el își va termina misiunea destul de devreme. Au acceptat, pentru că ceea ce li se oferea în această viață era mai presus decât compania acestui om: era secretul pe care atâția oameni îl caută în cărți, meditații, rugăciuni, filme, ucenicii, etc.

Dar voi, ceilalți, ce ați învățat de la el cât timp a fost în viață (așa cum definiți voi viața pe pământ)?

L-am admirat, dragă Moarte, că era un om atât de blând, bun și înțelegător!

Și după ce l-ați admirat, ce ați făcut? V-ați văzut în continuare de viețile voastre tumultuoase, ne-gândindu-va prea mult la ca acel om avea răspunsuri la întrebările pe care voi le căutați în cărți și în biserici!

Nu m-am gândit niciodată să-l întreb cum face el de poate avea atâta pace în suflet. Așa e ca și eu o caut, dar n-am îndrăznit să îl întreb pe el. De fapt, nici nu mi-a trecut prin minte așa ceva.

Ei, vezi? Și acum? S-a schimbat ceva în tine? În voi, ceilalți?

În mine se schimbă multe de când el nu mai e. Apreciez ce am în jurul meu mult mai mult, ma gândesc tot timpul la pacea din interiorul meu, deși nu o găsesc încă, la lecțiile pe care le am de învățat și valorile pe care am să mi le însușesc, la ce le transmit copiilor mei, la ce pot să fac să ajut. Parcă prețuiesc mai mult efortul oamenilor: nu mai caut lucruri gratuite sau ieftine, ci caut să plătesc prețul corect (asta nu știu cum a aterizat în mintea mea), nu mai judec așa intens oamenii și mă afectează mai puțin judecata lor.

Asta se întâmplă în mințile și în inimile tuturor celor care au fost afectați de plecarea lui: învățați. Fiecare în felul lui, atât cât poate. Vezi tu, asta a fost ultima lui sarcină pe care și-a stabilit-o: să predea această ultima lecție, pe care altfel, n-ați fi invățat-o multă vreme de acum înainte. Suferința v-a unit. Nu veți rămâne așa multa vreme, căci fiecare aveți drumul vostru, dar v-a arătat ca puteți. Dă-mi voie să mai fac o completare, cu un aspect din viața lui pe care nu cred că l-ai conștientizat până acum, dar ți-o spun tot ca pe o lecție: nu sunteti victime! Voi, oamenii, aveți nevoie să înțelegeți acest lucru. Nu e vina nimănui pentru că voi n-aveți bani, dragoste, relații fericite, dorințe împlinite. Este doar responsabilitatea voastră. Ați venit pe pământ cu toate talentele și instrumentele de care aveți nevoie să străluciți în viață. Folosiți-le! Urmați-vă intuiția, învățați s-o ascultați. Trăiți o viață plină, nu golită de sens! Învățați legile Universului și trăiți în armonie cu ele. Nu vă plângeți de milă nici vouă, nici altora, ci arătați compasiune, găsiți-vă puterea în interior și îndepliniti-vă misiunea.

Am observat că suntem învățați să dăm vina pe Dumnezeu când ne e mai greu: l-a luat Dumnezeu la el, ne-a dat Dumnezeu viața asta, trebuie s-o ducem așa cum e... Dar eu cred ca adevărul e mai larg de atât. Adică, unde ar mai fi liberul arbitru în toate astea?

Dumnezeu nu ia pe nimeni, ziceam mai înainte cum ne stabilim singuri scopul vieții. De fapt, scopul e unul singur: să evoluăm și să ajungem la pacea absolută care vine din interiorul nostru. Dumnezeu vă înzestrează cu tot ce aveți nevoie să trăiți așa cum vreți. Aveți libertatea de a alege și de a va propune scopuri proprii. Chiar dacă nu știți în mod conștient, voi singuri vă alegeți începutul, sfârșitul și următoarele etape. Cereți ajutorul Creatorului vostru și vă va ajuta. Dar, mai întâi, trebuie să învățați să cereți.

Cum adică? Eu aș zice că suntem foarte buni la a cere. La a spune "mulțumesc" nu prea ne pricepem.

Exact. O cerere corectă începe cu "mulțumesc". Mulțumiți pentru ceea ce va doriți, căci obiectul dorinței voastre deja vi s-a pregătit în planul invizibil. Apoi trăiți cu credința că se va materializa în planul fizic exact la momentul oportun. Dacă vă îndoiți că veți primi, atunci vă îndoiți că Dumnezeu face lucrurile perfect. Dacă vă îndoiți de El, vă îndoiți de voi. Și atunci, mă întreb: care e miracolul care vă ține în viață?

Experiențele pe care trebuie să le trăim, din care avem de învățat.

Ai văzut? Începeți să înțelegeți: nu există Moarte, ci doar promovare.

...în memoria lui Dragoș...

Sorina Luțaș

Ce inseamna Copil Liber ?

E o intrebare la care nu am stiut nici eu sa raspund in cuvinte foarte multa vreme. Simteam raspunsul, caci e o stare, dar cuvintele nu mi se legau nicicum. Nu demult, lucrurile s-au schimbat: gandurile mi se ordoneaza mai clar (e drept ca folosesc si blendul Clarity), cuvintele s-au asezat singure, iar experientele si discutiile cu cei din jur sunt mai mult decat lamuritoare.

De cand am aflat ca voi avea un copil, am intrat in alerta maternala si am citit cat a incaput despre educatie si metode alternative de invatare. Astfel, suntem initiati in Montessori, Waldorf, Pedagooogia 3000, scoala democratica (stilul democratic de educatie), homeschooling, unschooling si ... continuam. Nu suntem experti, ci doar initiati, pentru ca cea mai buna metoda este tot cea care vine din suflet si ii acorda libertate de exprimare copilului.

Termenul acesta, "libertate", sperie teribil pe multi parinti, educatori, invatatori, bunici, etc. Este gresit inteles ca libertatea data copilului inseamna sa-l lasi sa faca ce vrea, dupa urechea lui, sa nu existe reguli si consecinte, chiar sa se transforme intr-un salbatic si un antisocial. Pe scurt si in mod eronat, libertatea copilului = frica adultului de langa el. Nu remarcasem acest aspect chiar atat de acut pana cand nu mi-a trimis Universul 7 persoane in viata mea, in ultimele saptamani, care fie isi exprimau teama ca nu se va descurca copilul daca nu il pui la punct si nu-i explici "cum sta treaba", fie se revoltau ca este fortat copilul sa manance la gradi sau neindreptatit in diverse situatii. Cu intentii bune, desigur. Toate ca toate, dar azi am ajuns cu un copilas de 4 anisori la subiectul rusinii. I se spune la gradi ca daca arunca lucruri pe jos, doamna o va face de rusine in fata tuturor.

"Si cum va face de rusine?" intreb eu.

"Pai asa, ne pune sa stragem de pe jos." zice copila aratand cu mana spre podea, dar parca cu jena sa nu vada ceva pe jos.

"Si e rusine sa strangi de pe jos ce ai dat chiar tu?"

"Da." raspunde ea foarte convinsa.

Mai argumentam? Nu-i nevoie, ca toata lumea a inteles mesajul: dupa ce ca e stigmat copilul, i se mai si spune ca a face curat e rusine. :(

Sa facem o paranteza: Rusinea si Vinovatia sunt sentimentele cu cea mai joasa vibratie (20, respectiv 30, spune David Hawkins in cartea "Letting go, Calea renuntarii"), spre deosebire de Bucurie (540) si Pace (600). Daca hertii nu va zic nimic, hai sa vedem lucrurile altfel: de cate ori nu ati renuntat la a face ceva ce v-ar fi facut sa va simtiti minunat, gandindu-va ca "ce-o sa zica cei din jur?"; de cate ori v-a trecut prin minte sa va schimbati jobul, viata, sau doar sa faceti o actiune, un proiect mai indraznet dar v-a fost jena de ceilalti sau de propriul esec; de cate ori v-ati spus voua insiva "vezi sa nu pari ridicol"? Si v-ati oprit din a va exprima propria fiinta. Riscul e, ca la finalul vietii noastre, sa ne facem o suma a lucrurilor pe care le-am fi putut face si nu le-am facut. Gata paranteza.

Revenim la copii:

Copilul Liber este incurajat sa experimenteze, nu e judecat cand greseste, nu e sanctionat, e sustinut sa mearga mai departe, sa isi formeze si pastreze un respect de sine sanatos, e invatat sa fie responsabil si sa faca lucrurile in modul lui original, intelege efectele actiunilor sale prin consecintele naturale ale acestora (nu prin pedepse artificiale, care sa i se para nedrepte si fara sens).

Copilul Liber se joaca si invata in acelasi timp, i se vorbeste despre comportamentul lui nu despre el, are voie sa simta si i se transmite ca e normal sa ai o gama foarte variata de sentimente, este lasat sa-si manifeste furia, ura, frustrarea, iar apoi i se explica: "stiu ca ai lovit si ai tipat pentru ca simteai (sentiment), dar loviturile dor pe corpul copilului pe care l-ai lovit, asa cum si pe tine te-a durut sufletul cand (actiunea care i-a provocat comportamentul)".

Copilul Liber invata sa respecte si sa fie respectat prin experiente, nu prin teorie. Ii putem citi dintr-o carte ce e ala respect, dar are voie sa invete ani la rand pana sa-si formeze o idee practica a ceea ce inseamna respect. Si, daca tot suntem la capitolul asta: Copilul Liber este tratat cu respect! Adultii din jurul lui sunt oameni deosebiti (nu supermeni ;), ci oameni cu rabdare si intelegere profunda a fiintei fragile si plina de capacitati: copilul. La urma urmei, nu e ipocrizie curata sa certi un copil ca a gresit, cand si tu, ca adult, faci boacane mult mai mari?

Ce nu este Copilul Liber? Nu e un robotel, nu e rezultatul presiunilor sociale si parentale, nu e cu nimic inferior unui adult, nu e obiectul si nici subiectul proiectiilor despre viitor ale parintilor si nu e centrul fricilor lor. Nu e salbatic, revoltat sau bolnav, ci se exprima asa cum te exprimi si tu in situatii-limita. Nu e rusinos, pentru ca rusinea nu exista decat in mintea celor care o simt.

Ce este Copilul Liber? E o fiinta umana care greseste si invata din asta, care isi descopera capacitatile si geniul (pentru ca nu e ingradit sa gandeasca intr-un singur fel), care se plictiseste si se frustreaza daca ii predai o lectie "ca la carte", pentru ca, in 5 minute, el vede inca 10 posibilitati pe langa cea pe care o predai tu in jumatate de ora. Nu are ADHD, ci are capacitati cu care nu esti obisnuit; asa ca nu e vina lui: adapteaza-te! Nu vrea sa faca ce ii spui, atunci cand ii spui, dar daca (in loc sa-l fortezi) iti vei exprima verbal sentimentele tale, va empatiza imediat. E un copil cu care nu e nevoie sa te certi, ci e nevoie sa ii vorbesti detasat (adica nu implica propriile tale suparari, frici, frustrari atunci cand il inveti ceva) si sa-l vezi ca pe o persoana diferita de tine. Scopul lui nu e de a-ti indeplini tie dorintele, dar o va face cu empatie daca il vei invata acest lucru prin exemplul propriu. Se simte bine in corpul sau, invata sa il cunoasca si il pretuieste. Se vindeca singur (daca nu-i spui ca nu poate) si este extrem de intuitiv si inventiv.

Cum faci tu, ca parinte sau educator, sa ii oferi libertatea responsabila copilului tau?

- Nu intra in panica! Are cereri deosebite, cum ar fi sa mearga la Mos Craciun in mijlocul verii sau sa nu mai mearga la scoala? Stai calm si gandeste-te cate fantezii ai si tu. Zambeste si nu lasa frustrarea sa te invaluie. Tine minte ca daca tu nu poti sa-ti indeplinesti visele, asta nu inseamna ca el nu poate.

- Explica-i pe intelesul lui, dar cu respectul cu care te-ai adresa sefului tau caruia nu indraznesti sa-i aplici pedepse.

- Singurele consecinte pe care trebuie sa i le evidentiezi, sunt cele naturale: "mi-ai vorbit urat, inseamna ca si eu pot sa-ti fac asta, caci avem drepturi egale. Ti-ar placea asa?" Nu ii vorbi urat imediat, ci lasa-l sa se transpuna in situatia pe care i-ai descris-o si va intelege singur.

- Nu pune presiune pe el, ci ajuta-l sa identifice cauza. Daca nu mai vrea sa practice un sport, desi era destul de bun si ii placea, incurajeaza-l, spune-i ca poate sa mearga mai departe, dar daca are nevoie de o pauza, il intelegi. Totusi, discutati si vedeti care a fost evenimentul care l-a facut sa vrea sa renunte.

- Performanta nu e importanta, decat daca e obtinuta din placere. Notele si calificativele nu sunt indicatorii reali ai performatei, ci factori favorizanti ai frustrarii. Spiritul inovativ si fericirea copilului tau sunt indicatori a cata originalitate si placere de viata a mai ramas in fiinta lui. Nu te imbata in "ambitia" copilului, caci de cele mai multe ori acesta e semnul ca puiul tau cauta validare din exterior, deoarece in interior nu e sigur pe sine.

- Invata-l sa-si faca planuri singur! Le va urma cu mai mare avant decat daca i le face altcineva. Programa scolara e impusa din exterior, programul zilnic e impus de familie si scoala, vacanta la fel, in tabara la fel, lecturile de vacanta la fel. Copilul cand ar trebui sa invete sa se organizeze singur? Cand isi face temele impuse de invatatoare? Incurajeaza-l sa creeze un proiect pe durata mai lunga, sa-l planifice si sa-l indeplineasca asa cum i se pare lui potrivit. Cu timpul, va invata multe din aceste experiente.

Ar mai fi multe de spus, dar cel mai important este sa ai grija, draga parinte/educator, cum ii vorbesti copilului tau! Alege-ti cu grija cuvintele, tonul si triaza-ti rapid sentimentele cand i te adresezi. Cere o pauza, daca nu poti chiar in momentul 0.

Fii bland cu tine si cu copilul tau! Aveti voie sa gresiti si o faceti oricum, asa ca nu e necesar sa va si auto/certati pentru asta. E suficient sa invatati :)

Cuvintele si sentimentele noastre ne creaza realitatea din jur.

Ce fel de realitate vrei sa vezi in viata copilului tau?

Love&Respect,

Sorina

PS: pentru aprofundare recomand acest articol:
https://psihoechilibru.wordpress.com/2015/05/02/copii-cuminti-cu-ce-pret-costul-secret-al-rusinii/

Ciclicitatile - ce sunt ele si cum le incheiem

Ti s-a intamplat vreodata sa retraiesti o situatie de mai multe ori? Sa te certi cu sotul pe acelasi subiect, sa te simti inconfortabil in grupuri mari, sa te simti mic (in valoare) pe langa cei din jurul tau, sa ti se propuna un post in vanzari a nu-stiu-cata-oara, desi le tot spui ca nu esti om de vanzari, sa mergi in locul copilariei tale si sa traiesti acelasi lucru de fiecare data, sa ii spui copilului tau aceleasi lucruri care ti s-au spus si tie cand erai ca el, desi ti-ai promis solemn ca nu vei face acest lucru?

Ei bine, toate acestea se numesc ciclicitati. De fapt, intreaga viata traim evenimentele iar si iar, pana devenim constienti si nu le mai lasam sa ne defineasca drumul, fiinta, actiunile.

De mici suntem invatati ca daca gresim, meritam sa fim certati sau pedepsiti, eticheta pe care o purtam este "vinovat", "iresponsabil", etc si ori de cate ori vom gresi in viata ne vom autoeticheta si ne vom autopedepsi, ba chiar vom avea reactia de a ne apara. De altfel, tot ce invatam in primii 6-7 ani proiectam in viata noastra in mod continuu. Suntem ca un buretel care absoarbe si crede tot ceea ce aude.

Buun, dar cum iesim dintr-o ciclicitate dupa ce am observat-o?

Raspunsul simplu este: fiind constienti de ea si actionand diferit fata de datile trecute. Suna usor, dar nu intotdeauna se dovedeste asa.

Sa luam un exemplu: cand erai copil, s-a tipat mult la tine, ai fost pedepsit, etc. Ti s-a zis ca nu trebuie sa gresesti, ca trebuie sa tinzi spre a fi perfect, sa inveti bine la toate materiile, sa fii respectuos, sa-ti placa scoala, sa muncesti din greu, etc. Poate ai fost pedepsit cand greseai ceva, poate iti rupeau foaia cand scriai urat... intelegi ce vreau sa spun. Acum esti parinte si, inevitabil, copilul tau greseste. Desigur, stii ca nu il ajuti cu nimic daca il sanctionezi, ai citit o multime de carti despre attachment parenting, teoria ti-e clara ca lumina zilei. Dar... Bum! Nu stii de unde vine furtuna, dar tipi la el ca un descreierat, te vezi ce faci si nu te poti opri! Reactionezi ca un monstru in fata acestui copil speriat si iti pierzi orice vointa de a te opri. (fac o paranteza: te rog, adapteaza exemplul meu la situatia ta - relatia cu partenerul de viata, cu parintii tai, relatii de serviciu, orice te macina si simti ca nu poti controla. Acorda-ti un moment si gaseste aspectul cel mai presant al vietii tale). Ok, trece furtuna, realizezi ce s-a intamplat: ti s-a deschis rana copilariei tale si o proiectezi asupra puiului tau, desi iti doresti enorm sa nu faci asta. Iti faci planuri, repeti afirmatii, mergi la terapie, orice te poate ajuta, iar data viitoare faci la fel 😩. Bietul copil n-are nici o vina ca tu ai pitici pe suflet de cand erai si tu mic si inocent. Cum faci sa nu-l mai traumatizezi?

Pasul 1: Opreste-te, nu te mai invinovati! Nici pe tine, nici pe parintii tai. Parintii au facut ce au crezut ei ca era mai bine pentru tine. Nu au stiut atunci de efectele emotionale asupra ta si nici nu ajuta cu nimic situatiei sa te trezesti acum la "constienta" si sa le spui ce mari greseli au facut si uite cu te lupti tu la 30+ ani cu monstrii tai interiori. Sa revenim la tine: nu esti vinovat de nimic! Esti doar constient pe un drum evolutiv. Te felicit ca ai ajuns aici! Te rog, bate-te usor si incurajator pe umar (e singura bataie pe care o poti oferi fara remuscari si efecte secundare) si spune-ti in limbajul tau : "good job!" E normal sa treci prin si peste obstacole. Viata perfecta a altora nu trebuie sa te descurajeze pe tine. Poti invata din ea, poti adapta pentru tine, poti tinde la ceea ce-ti place, poti crea in viata ta tot ceea ce-ti doresti. Iti poti alege un model din jurul tau, dar nu il poti copia, oricat te-ai stradui. Stii de ce? Pentru ca tu esti o versiune originala 😏 Asa ca intelege asta: Trecutul nu te defineste, iar drumul vietii tale trece prin acest punct in care te afli Acum, iar asta e perfect pentru tine. De tine depinde ce urmeaza sa faci in continuare.

Pasul 2: Credinta: fii sigur ca tot ce se intampla acum e pentru binele tau! Poate te intrebi "in care Univers e bine ca iti provoci tie si/sau altora suferinta?" Totul e perfect: omul din fata ta te-a ales (daca e copilul tau) / te-a manifestat in viata sa (daca e vorba de un adult) pentru ca, pe drumul evolutiei sale, avea nevoie sa traiasca aceste experiente pe care le-a impartasit cu tine. Se aplica si reciproca. Adevarul e ca nu poti sa dai ceea ce nu ai, asa ca incepe sa-ti insusesti blandetea fata de propria persoana! Si, daca tot esti pe drumul asta, te rog din nou: Opreste-te !!! ... si treci la pasul 3 ☺

Pasul 3: Traieste clipa Acum: priveste fiecare obiect si persoana din jurul tau cu "ochi noi". Vezi frumusetea si binecuvanteaza fiecare atom ce te inconjoara. Esti inconjurat de bogatie, de dragoste, de viata, de frumos, de lucruri pe care le intelegi sau pe care urmeaza sa le descifrezi. Inchide ochii si simte cu mainile, cu toata pielea, palpeaza si fii recunoscator. Miroase si fii recunoscator. Auzi si fii recunoscator. Si daca tot esti in interiorul tau, simte ce mai fac organele din corpul tau. Saluta-le, intreaba-le cum se simt si de ce au nevoie, ofera-le o mangaiere, o vorba buna. Exista un intreg univers inauntrul tau, stii asta? Nu-l ignora, caci e cel care te sustine sa iti traiesti aceasta viata, sa daruiesti, sa experimentezi, sa te transformi in omul la care visezi sa fii!

Pasul 4: Ofera recunostinta si respect. Binecuvanteaza orice situatie cu care te confrunti. Priveste copilul din tine si fii recunoscator ca a fost dispus sa treaca prin acele experiente de care tu aveai nevoie ca sa ajungi astazi in acest punct al constientei tale! Respecta copilul/omul din fata ta caci iti ofera oportunitatea de a-ti face o introspectie profunda si de calitate ori de cate ori te enerveaza. Si trateaza-l cu dragoste. Binecuvanteaza situatia in care te afli si numeste-o "armonie" sau "succes" sau orice termen ti se potriveste in acel moment. Caci cuvantul tau si sentimentul tau de acum va crea aproape instant urmatoarea clipa pe care o vei trai. Nu te indoi de acest lucru: tu iti creezi propria realitate, asa ca ai mare grija la ceea ce gandesti, vorbesti, simti. Modeleaza toate acestea dupa cum iti doresti, nu dupa cum esti tentat sa percepi prin prisma ego-ului.

Pasul 5: Detasarea si introspectia. Propune-ti o tinta personala: sa ii spui acelasi lucru de 20 de ori copilului, pe acelasi ton bland, caci si el isi va vorbi in interior cu aceeasi voce cu care i te adresezi tu acum. Sa te detasezi de cuvintele adultului din fata ta, care par ca te ranesc in carne vie, caci ele nu au de fapt, nici pe departe, incarcatura emotionala pe care le-o oferi tu cu atata generozitate. Sunt doar niste cuvinte pe care nu trebuie nici sa le imbratisezi, nici sa le respingi. (Atentie! Detasarea e total altceva decat atitudinea de genul "nu-mi pasa". Iti voi scrie cateva ganduri despre asta intr-un alt articol.) Aceste cuvinte ce vin spre tine au doar menirea de a iti trage un semnal de alarma. Tot ce ai de facut este sa iti pui in interior intrebarea: "De ce am nevoie sa aud aceste cuvinte? / sa traiesc aceasta experienta?" Raspunsul va veni tot din interior si te va ajuta sa iti inchei ciclicitatile in care traiesti inca de mic copil.

Pasul 6: Vointa de a actiona altfel. E minunat, absolut fantastic atunci cand lucrurile bune curg de la sine, cand reactiile tale frumoase vin natural. Dar cand te confrunti cu o provocare in viata ta, s-ar putea ca raspunsul tau ideal sa nu vina deloc lin, limpede si clar. Asa ca aici ai nevoie sa inveti sa "inoti". Adica sa apelezi la vointa si la starea de constienta. Poate fi ceva de genul: imi vine sa ... dar nu o fac. Binecuvantez aceasta situatie si ma intreb ce am de invatat din ea. Lasa apoi sa primesti raspunsul din interior, caci nimic din ceea ce vezi in exteriorul tau, nu poate exista fara sa fie mai intai in interiorul tau.

Acesta e pasul cel mai greu si cheia reusitei tale. Nu te intrista daca nu reusesti din prima, unele ciclicitati sunt mai usor de depasit, iar altele au o incarcatura emotionala mai grea si o istorie mai bine infipta in fiinta ta. Persevereaza, observa-te, urmeaza pasii de mai sus si...

Pasul 7: imagineaza-te continuu in situatia ideala, perfecta. Vizualizeaza cum actionezi asa cum iti doresti sa actionezi si nu dupa impuls. Fii propriul tau "vanator" si invata aceasta practica a vizualizarii continue. Imaginatia este un instrument foarte puternic ce iti sta la dispozitie continuu. Deci, mare grija cum il folosesti. De multe ori, cand ne aflam intr-o situatie dificila, tindem sa "vedem" cat de necajiti suntem, sa ne facem scenarii despre cum ne putem face dreptate, cum putem demonstra ca noi suntem mai buni decat ceilalti. Nu uita, totusi, ca tot ce vizualizezi in aceste cazuri sunt conflicte. Lasa-le deoparte ca nu ai nevoie de ele! Pune-ti intotdeauna intrebarea "Ce imi doresc mai mult: sa am dreptate, sau sa fiu fericit?" ("amandoua", a fost primul meu raspuns 😛 , dar cand esti intr-o situatie confruntationala, trebuie sa alegi dintre cele doua)

Vizualizeaza-te in situatia ideala! Atat. Lasa restul in seama Universului! ☺

Iti recomand sa citesti si articolul "Despre cum revenim la vechile obiceiuri si nici macar nu observam", in care am scris despre cum sa fii propriul tau observator si vanator 😏 (vanator, in gluma, desigur) http://sorinalutas.blogspot.ro/2016/08/despre-cum-revenim-la-vechile-obiceiuri.html

Acum relaxeaza-te ☺ Ai incheiat cu succes o ciclicitate din viata ta ! Totusi, nu te culca pe o ureche, mai pot aparea ecouri ale ei, pe care te rog sa le tratezi la fel. Si mai ai multe ciclicitati de rezolvat, dar partea buna e ca poti si ca acest proces iti usureaza calea catre omul care vrei sa fii.

PS: Alte exemple de ciclicitati: doua casnicii, ambele fara succes; neintelegeri cu parintii/socrii; copiii agitati dupa o perioada in care v-ati inteles foarte bine; intr-o anumita perioada a anului ti se intampla acelasi lucru (eu aveam dorinta de a-mi schimba jobul in fiecare luna iunie); te certi periodic cu partenerul de viata (cauta radacina acestui ciclu in relatia cu mama-daca acum e vorba de sotie, sa cu tata-daca acum e vorba de sot); esec la job de mai multe ori; situatii care iti declanseaza un anume sentiment de vibratie joasa; reactia ta la propriile greseli* sau ale altora.

* "greseala" este un cuvant arbitrar pe care il folosesc pentru a denumi situatii sau evenimente care ne trezesc senzatia de imperfectiune, de disconfort. In realitate, nu exista greseli, ci doar evenimente pe care noi le definim ca fiind neplacute. Evenimentele sunt, de fapt, neutre; ele nu au menirea de a ne face bine sau rau, ele doar se intampla ca manifestare a universului nostru interior. Faptul ca noi le percepem ca fiind pozitive sau negative, reflecta starea noastra spirituala, gradul de detasare, de depasire a etapei emotionale.

Vad fiinta ta divina! Te vad asa cum te vede Dumnezeu: perfect!

<3 Sorina

​Despre cum revenim la vechile obiceiuri și nici măcar nu observăm

După studiu intens, de durată și practică susținută, după personalizarea și aplicarea mai multor principii și metode de dezvoltare personală, iată mă trezesc în ... neatenție.

Uit să-mi observ comportamentul interior, și ce se întâmplă? O debandadă totală! Încalc toate principiile manifestării:

* îmi doresc un lucru (în acel moment era vorba de pace și detașare,însă tu completează cu ce ți se potrivește ție), dar "văd" și simt contrariul

* încep și fac demersuri pentru a obține acel lucru, dar în continuare "văd" și simt contrariul

La început, nu mă prind. Rămân în stare interogativă: oare de ce nu reușesc să îmi ridic vibrațiile, să mă detașez, să încredințez totul în mâinile Universului, că și-așa nu-s multe. Doar sunt în concediu! N-am așa mari greutăți de dus. Altă dată, când îmi propun o mulțime de sarcini, toate curg atât de frumos, la vibrații mai mult decât "decente".

​Așa că stau puțin la pândă să îmi observ comportamentul interior. (o metodă pe care o consider uneori mai eficientă decât meditația clasică, dar care o include pe aceasta).

​Ca un vânător abil ce sunt, în următoarele secunde înțeleg ce se întâmplă: trăiam în frică!

E vorba de frica de a nu căpăta ceea ce îmi doream atât de mult, iar tot ce vizualizam inconștient era supărarea mea că nu pot ieși din starea în care singură m-am plasat, fără vreun motiv rațional. În fundal, lucrurile se petreceau așa: îmi doream să mă bucur de clipa prezentă, iar mintea fugea către iluzia viitorului. Care nu arăta prea bine, ba chiar îmi zdruncina pacea pe care voiam eu s-o trăiesc în prezent (și căreia nu-i făceam loc să se manifeste).

​CUM ai făcut? Vine întrebarea ta imediată☺ "Și eu am tone de momente din acestea! Sunt bun la vânătoare. M-am prins cu mâța-n sac! 😖 Acum ce fac?"

Ce trebuia să fi făcut de la început: în loc să tragem cu ochiul în viitor (despre care știm deja că e o iluzie) sau să ne autoflagelăm cu privire la trecut, ne uităm în prezent. Luăm cheia de 10 și reparăm situația: am tot vizualizat inconștient ce ni se putea întâmpla "rău"*, acum dăm undo și vizualizăm conștient ce ne dorim.

​

 ​

* "rău" e un termen de compromis pe care l-am folosit aici, căci nimic nu este rău în viața noastră, dar percepția umană condusă de emoții poate pune această etichetă unui eveniment, unei persoane, unor cuvinte, etc. Important este să folosim conștient acest cuvânt și să înțelegem că este total golit de vechea lui semnificație. "Rău" reprezintă frica noastră.

Introspectivă frumoasă! ☺

Sorina

Cum arata furcile caudine?

Saptamana asta a fost pe putin interesanta si plina de provocari pentru mine. "Furcile caudine" au capatat un nou sens :)

Luni - mi-am pus la incercare increderea in mine

Marti - mi-am testat una din ranile adanci din copilarie

Mercuri - mi-am amintit ca protectia energetica a pamantului si a cerului nu sunt forte de ignorat; oricat m-as crede eu de grozava si oricat de sus mi-ar fi vibratiile, e bine sa nu uit de marile forte ale Universului

Joi - am inceput drumul provocarilor in familie

Vineri - am facut surf pe agitatele valuri ale relatiei emotionale cu mine insami si cu copiii (cine altcineva mai potrivit sa-mi verse sacul cu provocari?) :)

Sambata - imi continui misiunea de vineri, ca e clar ca mai am de lucru mult si bine la ea

Duminica - ma asteapta inca ;)

Oh, dar sa nu credeti ca mi-am oferit eu aceste provocari singura si constienta. Nuuuu, ca n-am atata curaj inca. Ele au venit aparent din exterior, de la terte persoane care mi-au facilitat oportunitatea de a trai experientele acestea, insa mi le asum. Mi le asum pentru ca inteleg ca evenimentele acestea sunt ceea ce eu mi-am atras in viata mea, ba mai mult: ceea ce Sinele meu Divin imi pune in cale pentru a imi oferi posibilitatea de a le aborda diferit fata de cum am facut-o pana acum si de a evolua. Mi-e clar ca, la nivel divin, am acceptat deja aceste lucruri, asa ca nu mai pierd timpul acceptand din nou, ci imi valorific timpul actionand.

Si cum sunt o fiinta analitica, dupa ce m-am felicitat la fiecare test trecut cu bine, veni ziua de vineri care mi-a scuturat piedestalul de mai multe ori (in zilele precedente primisem doar cate o provocare / zi), si am observat ca mi-as fi dat niste calificative nu tocmai stralucite, daca ar fi fost sa calc in stratul cu vinovatie si auto-judecata. Poetic vorbind, eram fix pe bordura dintre stratul mai inainte mentionat si cel cu blandete si cu second-chances (a doua sansa). Am mai pasit ocazional cand intr-o parte, cand in alta, dar m-am tinut bine de bordura, nefiind convinsa ca nu merit o auto-cearta zdravana.

Acum, sambata, m-am trezit hotarata sa beau din stropitoarea cu blandete si sa ud plantele din stratul prietenos cu mine, dar provocarile imi tot dau de furca.

Ok, dar ce se intampla?

Furcile caudine au fost strategic pozitionate. Trecand constient prin ele reusesti sa intelegi: primele provocari au venit pe rani in vindecare sau aproape gata cicatrizate. Le-am testat si am vazut ca acele rani din trecut, la care am tot muncit peste 2 ani de zile, s-au vindecat cu adevarat. Testele au fost asezate cumva de la usor la greu, de la parti ale sufletului vindecate (sau aproape) si au mers tot mai in adancime, catre parti mai... sangerande. Evident ca cei mai inocenti oameni din viata mea, imi testeaza si ma ajuta la vindecarea celor mai adanci urme din suflet, capatate in cea mai inocenta perioada a vietii mele: copilaria.

Din observatiile si concluziile mele, vreau sa va impartasesc si voua CUM SA TRECI PESTE O PERIOADA PLINA DE PROVOCARI.

Cu siguranta toti avem zile sau saptamani in care ne merge bine si altele in care "ne merge rau".

Atitudinea noastra poate varia intre:

- "Ce-oi fi facut sa merit asta? Cu ce-am gresit de sunt asa ghinionist?"

-"Las' ca trece, numa' sper sa treaca mai repede. Stiu ca dupa furtuna iese soarele."

- "Nimic nu e intamplator. Hai sa vad cum de mi-am atras asta in viata mea."

- "Aceasta dificultate in care ma aflu este, de fapt, o oportunitate pentru mine sa reactionez/actionez altfel decat am facut-o pana acum. Reusind acest lucru, ies din ciclicitatile pe care le-am manifestat pana acum in viata mea."

In prima varianta de atitudine se regasesc multi oameni care aleg (inconstient) sa se lase dusi de valul ignorantei. Ei sunt cei care sufera cel mai mult, sunt cei care cred cu adevarat ca nu au nici o putere asupra propriei lor vieti, ca asa sunt lucrurile si traiesc intr-o lume rea. Treapta evolutiva pe care se afla este cea a inconstientei. Aici se afla sufletele care se zbat cel mai tare, care plang cel mai mult, care au nevoie de compasiune si dragoste de cea mai inalta intensitate. Iar acestia sunt oamenii care au cea mai mare nevoie de ajutor si il accepta cel mai greu. Iluzia separarii dainuie inca in sufletul lor.

Al doilea pas este cel al observatorului pasiv: "trece si asta". Asa este, sigur ca trece, caci din moment ce esti constient ca in viata ta se manifesta si furtuna si soare, iti vei oscila vibratiile in ambele directii. Astfel, iti oferi ocazia in viata sa traiesti si pe culmile fericirii si in vaile disperarii. Doar ca inca mai ai de inteles ca toate astea nu trec de la sine, ci tu le faci sa vina si sa plece din viata ta. Tu manifesti, tu le faci sau le lasi sa se intample, este responsabilitatea ta sa actionezi daca vrei sa schimbi ceva. Nu astepta ceva din exterior, ci cauta solutii in interior!

Daca-ti auzi gandurile apropiindu-se de a treia afirmatie de mai sus, felicitari! Starea ta de constienta e aproape de adevar. Esti in etapa observatorului analitic sau a constientului pasiv: intelegi ca tu esti responsabil de absolul tot ce se intampla in viata ta, stii sa-ti cauti ranile din trecut si conceptiile limitative, reusesti sa analizezi lucrurile cu tot mai multa atentie, poate si obiectivitate. Dar, atentie: esti inca un observator! Intelegi, jonglezi bine cu conceptele dar nu actionezi. Reactiile tale se repeta in situatii similare, le analizezi la nesfarsit si e posibil sa ai tendinta de a cadea pe panta invinovatirii de sine. Este o etapa foarte grea pentru unii oameni, pentru ca actioneaza emotional, nereusind sa iasa din ciclicitatile vietii lor, iar atunci cand stii cum ar trebui sa faci si vezi ceea ce faci de fapt, poate fi extrem de dificil sa nu practici auto-judecata crunta. Cheia este blandetea cu tine insuti. Cu totii gresim. Si tu ai dreptul sa faci asta. Daca ai ranit pe cineva, atunci fii constient ca acea persoana avea nevoie sa traiasca acea experienta (cu tine sau cu altcineva), iar tu ai oportunitatea sa devii mai constient, sa identifici mai bine situatiile care te pun in dificultate si data viitoare poti actiona altfel: cu blandete!

Ultima varianta de gandire si simtire, o numesc: constienta activa. Este etapa in care iti asumi responsabilitatea, ai trecut peste etapa anterioara in care aveai nevoie sa stii de unde-ti vin anumite reactii (si aceea este o etapa importanta), iar acum iti ridici vibratiile in mod constient. Vin si in viata ta tot felul de provocari, ai momente in care simti ca iti fuge pamantul de sub picioare, dar ai cel putin o secunda in care realizezi ca poti actiona ca si in trecut, sau poti respira si vedea frumusetea acestui joc. Pentru ca e un joc cu tine insuti, un test pe care fie il treci, fie il mai dai o data. Si ce alt moment mai bun decat sa treci testul decat ACUM?

Pe scurt, acestea sunt etapele majore ale evolutiei noastre spirituale:

Vestea buna este ca nimeni nu e ancorat intr-un anumit punct, ci toti avem posibilitatea de a evolua constient (ceea ce nu inseamna fara efort) si a continua pe calea valorificarii divinului ce se afla in fiecare dintre noi.

Iubire tie, Om Maret! <3
Sorina Lutas

Ramai in armonie

Am invatat ceva important zilele astea:

"Ramai in armonie" !

E tare usor de spus si destul de interesanta calea pana cand reusesti sa aplici. Partea frumoasa a lucrurilor e ca POTI!

Sa va spun cateva cuvinte despre cum am parcurs eu o bucatica din drumul meu spre mine… (caci e departe de a fi gata, insa abia am inceput sa simt placerea acestei calatorii.

Am inceput sa devin constienta spiritual in 2014. Pana atunci stiam ca am in mine ceva… un talent, o chemare, ceva deosebit, insa totul se oprea la nebuloasa numita "ceva". Drumul a fost cel putin interesant pana acum, am inceput sa manifest oameni interesanti si tot mai deschisi in viata mea, specializare profesionala noua si pacienti la terapii, am inceput sa-mi constientizez temerile (unele dintre ele, in fiecare zi mai dau de ceva nou sau neabordat corespunzator) si am inceput sa simt !

Ce anume? La inceput aveam momente in care vibram la un nivel extraordinar, pur si simplu ma simteam excelent din toate punctele de vedere, aveam vitalitate maxima, imi vedeam potentialul, manifestam bani fara sa ma chinui, ci doar facand ce-mi place, radiam fericire, incredere, dragoste! Parca nici nu intelegeam cum as putea sa fiu altfel.

Pana cand…

Se intampla ceva: o suparare in familie, o discutie cu un prieten, o privire in viitorul meu financiar, o dorinta ce nu parea a se putea indeplini imediat. Si totul se darama! Pana aproape de temelie. Parca mi se stergea memoria a tot ce citisem, a tot ce invatasem la cursuri, a tot ce povestisem si traisem. Toate acele sentimente inaltatoare pareau acum un vis frumos, pe care stiam ca-l mai pot visa si mi-l doream cu disperare, dar refuza vehement sa apara.

Buuun, traind in deriva cateva zile, imi reveneau franturi din ce citisem si intram in faza lui "las sa traiesc acest moment, caci daca ii opresc procesarea nu rezolv nimic". Totul bine pana aici, dar fie ca lasam sa curga acele sentimente constient sau nu (cartea lui David Hawkins "Letting go" mi-a fost de un imens ajutor in acest sens - numai ca el scrie de un proces de cateva minute, iar eu traiam cateva luni), starea mea de alerta, frica, neincredere, autosabotaj, trona frumusel in sufletul meu cate 2 luni. Apoi se gasea ceva (o expresie, o vorba spusa de cineva, o incurajare) sa imi intinda sfoara pe care ma cataram cu o viteza fantastica si ieseam din "groapa cu melancolie".

Ce am observat:

• Ca pot iesi instant daca primesc stimulul potrivit
• Ca pot vibra la nivele atat de inalte, cum nici n-as fi indraznit sa-mi imaginez despre mine in trecut
• Ca pot cadea cu mare usurinta inapoi in starea de teama si contractare
• Ca eu sunt 2 persoane total diferite, in functie de perioada in care ma aflu: de conectare cu Universul sau nu
• Ca nu ma pot ridica singura de unde cad

Si de ce nu? 

Pentru ca nu aveam suficienta vointa si ma complaceam in a ma lasa pe aripile sentimentelor mele. Inteligenta Emotionala spre 0 :) . Asa ca, am dat cu vointa peste mine: mi-am facut un plan (ceea ce mai facusem pana atunci de 1000 de ori) si mi-am propus sa ma "auto-torturez" cu stimuli pozitivi, chiar daca am sau nu dispozitia necesara. Din planul meu care, evident, incepe cu ce vreau in aceasta viata, material, social, spiritual, mi-am ales un singur lucru pe care mi-l doresc acum. Si imi concentrez toata energia pe acel lucru!

Totusi, am mai facut acelasi lucru si in trecut. Dar de ce pare sa functioneze fix acum? Pentru ca am renuntat sa ma simt vinovata ca am pus pe primul loc o dorinta care e doar a mea, care e la nivel fizic, si nu una care se refera la familie, la intregul univers sau macar la evolutie spirituala.

De ce aceasta dorinta aparent egoista si nu alta? 

Piramida lui Maslow e foarte clara: indeplineste-ti nevoile primare, caci ele sunt fundatia pe care iti vei construi casa/turnul pe care ti-l doresti. Desigur, asta e traducerea mea :) Ce am invatat de aici este ca a te ocupa de nivelul tau fizic (bani, corp, lucruri care iti sunt necesare etc.), nu e o infractiune ci e o dovada a faptului ca te iubesti. Iar prin a te iubi pe tine, dai iubire si recunostinta lui Dumnezeu care ti-a dat aceste daruri fizice, pamantesti: trup, minte, talent, suflet, intuitie, etc. E ca si cum vrei sa-ti construiesti o casa si primesti in dar o caramida. O arunci si zici: Ce sa fac eu cu asta? E doar o caramida amarata, mie imi trebuie 5 camioane pline cu caramizi. Apoi mai primesti una si o arunci, pe acelasi motiv. Si inca una, si inca una… pana cand trece viata ta si, intr-o zi, te uiti in groapa in care le-ai aruncat si intelegi: "Cu toate caramizile astea, mi-as fi construit o casa!" Dar acum nu le mai poti folosi, ca sunt sparte, ciobite, si nu-ti mai folosesc la nimic.

Si uite-asa, pasim prin viata noastra cu atitudinea: imi arunc talentele la gunoi si astept altele. In loc sa multumim lui Dumnezeu pentru ce ne-a oferit deja (sanatate, mijloace de subzistenta, inteligenta, abilitati sau posibilitatea de a ni le forma), insultam Universul ignorand ceea ce am primit, nevalorificandu-ne pe noi insine, si sabotandu-ne incontinuu. Cum? Prin ganduri de genul "Eu nu pot sa fac asta", "Nu-mi trebuie bani multi, ci numai putini cat sa traiesc decent" (dar ii critic pe altii ca au, deci nu sunt detasat de ideea banilor multi, ci sunt invidios chiar), "Nu accept niciodata asa ceva", "Mie nu mi se intampla niciodata minuni", "Nu sunt suficient de bun", "As vrea sa calatoresc, dar n-o sa am niciodata suficienti bani", etc. (adauga tu propria lista de limitari auto-impuse)

In concluzie:

- Pregateste-te de un proces complex in viata ta si fii gata sa renunti la tot balastul ce te tine inapoi si spune-ti doar cuvinte frumoase despre tine. Da, revizuieste-ti foarte bine vocabularul despre tine si despre ceilalti. Inclusiv glumele.

- Gandeste-te bine si fa-ti o lista cu dorintele tale. Stii deja: sa fie doar pozitive, de implinire si fericire pentru toti cei implicati. Cele de genul "sa moara capra vecinului", se intorc la tine ca un bumerang, deci nu iti recomand sa le tii insuflet nici macar o clipa.

- Alege-ti una dintre ele. Fii realist in alegerea ta: daca ai mare nevoie de bani, dar ti se pare ca cea mai nobila dorinta e sa se insanatoseasca mama ta, roaga-te pentru ea si concentreaza-te sa manifesti banii. Caci s-ar putea ca ei sa fie un instrument important in insanatosirea mamei.

- Simte in permanenta! Cele 5 simturi sunt limbajul pe care il intelege subconstientul tau. Vezi (vizualizeaza), auzi (ce ti-ai spune tie insuti cand visul tau e indeplinit, ce ti-ar spune ceilalti, cum se aude motorul masinii pe care ti-o doresti, asculta cuvintele de recunostinta din jur), gusta (ce aroma are succesul tau?), miroase (cum miroase natura, parcul, casa ta in momentul in care ti-ai indeplinit visul?), simte kinestezic (ce senzatii iti strabat corpul cand afli ca ti-ai atins scopul?)

- Persevereaza si actioneaza! Poate azi, cand citesti acest articol, totul iti vine natural, esti entuziasmat si reusesti sa comunici foarte bine cu subconstientul tau. Dar maine, entuziasmul s-ar putea sa mai scada din intensitate si simturile tale sa nu mai fie atat prezente in procesul de manifestare. Ar putea veni ratinea sa-ti spuna: "Hai, fii serios!", iar ego-ul plin de conceptii limitative: "Coboara cu picioarele pe pamant si nu mai visa atat. Doar stii ca trebuie sa muncesti pe branci ca sa obtii cativa banuti". Dar sa nu renunti! Uita-te la picioarele tale si vezi ca esti pe pamant. Fii constient ca visele sunt cele care fac diferenta intre a schimba ceva si a ramane la fel. Iti poti crea in viata ta ceea ce vezi ca pot crea ceilalti. Nu esti cu nimic mai prejos. Ai tot ce iti trebuie sa fii fericit!

Repeta zilnic acest exercitiu caci e calea ta catre implinire! Nu te indoi de asta, ci lasa rezultatul in mainile Universului. 

Detaseaza-te si actioneaza.

Esti binecuvantat!

Sorina

Despre mine

Intrebarea "Cine sunt eu? / Care e sensul vietii mele?" m-a preocupat inca din copilarie. Nu-mi era clar deloc ce urma sa fac profesional, caci vedeam in jur oameni nemultumiti la serviciu. Nu reuseam nicicum sa-mi identific vreun talent, profesorii reusind rand pe rand sa-mi demonteze talentele "clasice" precum cantatul, desenatul, etc. Astazi le multumesc, pentru ca au lasat loc unor cautari mai adanci. Anevoioase si de lunga durata, dar profunde.

Iar in jurul meu vedeam ciclul vietii destul de banal: te nasti, mergi la scoala, te angajezi (spre nefericirea ta), te casatoresti, faci copii si mori. No buuun…. Dar asta nu-i de mine, ma gandeam.

Asa ca am inceput sa caut altceva. Am fost o eleva cu note foarte mari, burse, premii, olimpiade, facultati, licenta cu 10… DAR… INCA NIMIC ce urma sa-mi aprinda flacara in suflet.

In adolescenta incepusem sa meditez si sa studiez medicina traditionala chineza si artele martiale. Mai tarziu, am facut cunostinta cu reflexoterapia, cu ajutorul careia am sustinut revenirea mamei mele dintr-o conditie fizica si emotionala foarte grea.

Intr-un moment de inspiratie, ascultandu-mi Vocea interioara, am scris cateva pagini frumos structurate despre: cum isi aleg copiii parintii inainte de a se naste, depre reincarnare, despre iluzia raiului si a iadului, despre absurditatea temerii de Dumnezeu, pe care o vedeam inlocuita cu dragoste, iertare, toleranta (calitatile unei relatii sanatoase parinte-copil), despre iluzia existentei Raului ca o entitate distincta, care ne impinge sa facem lucruri rele, etc. Toate aceste informatii, care astazi mi se confirma, insa atunci nu le citisem nicaieri, nu mi le spunea nimeni, ba mai mult eram vazuta ca un extraterestru. Am mers cu cele scrise la un preot drag mie care, dupa ce a citit, mi-a spus transant ca Fecioara Maria nu a scris nimic niciodata, asa ca nici o femeie nu ar trebui sa scriem si sa nu mai fac asta. Mi-am dat seama ca l-am speriat.

Pana una-alta, am urmat patternul clasic:

• job (unde avansam repede si apoi ma plictiseam. Nu intelegeam de ce performanta, odata atinsa, nu ma mai motiva.)
• casatorie (aici am "spart" putin linia clasica familiala, caci intre mine si sotul meu s-a simtit inca de la inceput o legatura mai profunda decat as fi putut spera)
• Copii (extrem de mult doriti). Ei bine, aici s-a produs marele declic! :) Am simtit ca am un sens in viata, ca totul capata o nuanta noua, numita "Dragoste & Responsabilitate".

Am inceput sa-mi fac propriul "profil" personal, comportamental, social, interior. "Sapand" putin in tainele fiintei mele, am gasit tot felul de "fosile" pe care nu mi-as fi dorit sa le transmit mai departe.

Capricorn organizat ce sunt, inca de la inceputul primei sarcini, am facut liste peste liste si planuri de actiune, despre ce si cum sa fac eu in mine ca sa fiu capabila sa cresc copilasi independenti, responsabili si ne-bantuiti de tot felul de sentimente de regret, auto-infranare, auto-sabotaj, invinovatire si alte "perle" care stateau frumos agatate de "colierul" fiintei mele. Apoi, pe principiul "Nu poti sa dai ceea ce nu ai", am inceput propriul meu proces de transformare, care nu se va termina in aceasta viata ;)

Prima sarcina s-a oprit din evolutie la 9 saptamani, ceea ce a fost un soc pentru toata familia. A aparut intrebarea "de ce ni se intampla asta fix noua" si procesul, anormal dar, din pacate natural, din sufletul unei mame: invinovatirea. Acum inteleg: trebuia sa-mi invat lectia pe care voiam sa mi-o predau - sa scap de vinovatie. N-am reusit in acel moment. Procesul se dovedea a fi mult mai anevoios decat imi imaginam.

Chiar inainte de acest eveniment neutru (desi il consideram nefericit in acel moment), a re-aparut Vocea Intuitiei mele sau comunicarea cu Spiritul meu Divin, dupa cum am aflat mai tarziu. Cum? Am visat baietelul pe care-l purtam in burtica: avea in jur de 2 anisori, blondut, cu parul ondulat si urca scarile (in oglinda) ale casei nostre, in care inca nu locuiam. Vazand ca pleaca sus, i-am zis jovial: "Tinere, vino inapoi!". Insa el nici nu si-a intors privirea. A urcat scarile si a disparut.

La recomandarea medicului, am asteptat 3 luni sa se refaca organismul meu dupa aceasta pierdere. Cred ca stia ca nu as fi rezistat mai mult, caci aveam mare nevoie sa-mi umplu golul din suflet. Am ramas insarcinata imediat dupa cele 3 luni si, bineinteles, in luna a 3-a am avut un nou vis: un baietel blondut, cu parul intins, de data asta, tot pe la vreo 2 anisori, urca scarile casei noastre (nu mai erau in oglinda) si l-am strigat zambind relaxata: "Tinere, vino inapoi!" Iar el s-a intors si a alergat in bratele mele. I-am vazut fata, desi nu as fi putut sa o descriu dupa ce m-am trezit. Dar atunci AM STIUT: baietelul meu e bine si ne vom bucura impreuna de aceasta viata! :) Sarcina a fost presarata de contractii premature si de efortul de a coordona lucrarile la casa noastra, insa eu eram linistita, caci acest copil era perfect sanatos. Si asa a fost: sunt mamica unui baietel blondut, cu parul intins, de aproape 6 anisori, sanatos si deschis catre adevaruri pe care le impartasim unul cu altul, simtind profund ca vorbim aceeasi limba.

Dupa  1 an, ne-am dorit cu totii si o surioara. Si pentru ca Universul nu avea de ce sa aseze altfel lucrurile, ne-a indeplinit dorinta: cu o luna inainte sa implineasca baietelul 2 ani, am nascut o minune de fetita, care prefera veselia si facutul lucrurilor "her way" :) Ca si mami ;) Ea a venit sa ma atentioneze cand nu fac ceva bine, sa imi fie barometru cand ma abat de la calea pe care mi-am propus-o si care mi-e menita. Pana sa vina in viata mea, nici n-am stiut cata nevoie aveam de ea!

Acesti doi copii minunati, au scos din mine ceea ce eu am cautat foarte multa vreme: pe MINE. Si le multumesc din profunzimea sufletului meu, caci altfel n-as fi stiut ca toata lupta pe care o dadeam cu viata era, de fapt, un mecanism auto-distructiv. De fapt, ma luptam cu mine, caci nimeni si nimic nu era dusmanul meu. Forta Divina era alaturi de mine, ingerii mei erau langa mine, oamenii din jur erau oglindirea mea. Tot ce urma sa fac era sa invat sa vorbesc si sa ascult, sa accept si sa iubesc, sa ma opresc din controlat si sa incep sa primesc.