Zborul meu a luat nastere din solitudine
interioara. Acolo mi-am regasit vocea si identitatea, acolo am invatat sa
ascult, sa simt, sa traiesc prin alte simturi, carora inca nu stiu sa le spun
pe nume. Am aflat ca atunci cand esti singur, de fapt nu esti niciodata singur.
Ai o intreaga lume ce te asteapta sa o descoperi. La inceput, se simte ca o
lume interioara, pentru ca rareori i-ai gasit o exprimare in exterior. Apoi, ea
devine o realitate care exista atat in interiorul tau, cat si in exterior.
Usor, usor, incepi sa o descoperi si sa o vezi in cei din jur, in natura, in
lumea ca un tot, in Universul ca un intreg.
Mintea isi da seama ca ceea ce a crezut ca stie si a inteles pana acum este doar o bucatica infinitezimala si destul de distorsionata a ceea ce credea ca e lumea in care traieste. Acum mintea isi accepta limitele si e pregatita sa si le extinda. E deschisa, e libera sa perceapa ceea ce nu putuse pana acum.
Mintea isi da seama ca ceea ce a crezut ca stie si a inteles pana acum este doar o bucatica infinitezimala si destul de distorsionata a ceea ce credea ca e lumea in care traieste. Acum mintea isi accepta limitele si e pregatita sa si le extinda. E deschisa, e libera sa perceapa ceea ce nu putuse pana acum.
Solitudinea interioara o ajuta sa se conecteze la propria ei sursa. Noile simturi o ajuta sa vada ca sursa ei este aceeasi cu sursa tuturor, ca e una cu tot. Mintea se priveste pe sine sa verifice acest nou concept. Descopera ca nu mai e minte, ci a devenit constiinta. Limitele i s-au topit, cuvintele nu mai pot cuprinde ceea ce are ea de exprimat. Forme-gand, imagini, senzatii, sentimente dincolo de emotii iau nastere si se dizolva inainte ca ea sa poata transmite in exterior ceva din noua ei experienta. Dar acum stie: nu exista exterior. Ea e un fractal dintr-un fractal mai mare. Tot ce este ea, este fiecare constiinta individualizata din Univers. Iar impreuna, ele formeaza o constiinta universala. Ea e esentiala si totusi indiferenta acestei constiinte universale. Universul nu e atasat de partile sale proprii, insa le pretuieste pe fiecare in parte. Noua constiinta fractalica (ceea ce pornise la drum ca si minte) dobandeste cel mai de pret lucru: Relaxarea.
Totul este perfect in imperfectiunea sa. Nimic nu trebuie schimbat caci totul se schimba de la sine. Singura actiune de facut este relaxarea. Ea schimba totul: transforma vibratia din incordare in permitere, din a forta lucrurile sa se intample, in a le lasa sa curga. Curgerea inseamna tot: durere, bucurie, miscare, oprire, iubire, observare... Noua constiinta nu mai simte nevoia sa aiba, sa posede ceva, pentru ca acum Stie ca are tot fara a poseda nimic. In relaxarea ei, nu isi face griji despre viitor, caci el nu exista in afara prezentului, asa cum nu isi face griji despre unde isi va gasi locul pentru ca nimic nu exista in afara a tot ceea ce este. Iar ea este in sanul a tot ceea ce este si niciodata nu va fi altfel.
Relaxarea e acum completa. Intelegerea si-a
pornit cursul si nu se va opri niciodata.
Noua constiinta mai poate juca rol de minte si mai are posibilitatea de a se simti limitata. Nimic nu ii este interzis: se poate tensiona ca intotdeauna, poate emite idei si concepte, poate genera si simti separare. Toate ii stau la dispozitie sa se joace cu ele. Dar acum Stie! Acum are acces la nivelul ei mai extins: la Constiinta. Totusi, Mintea singura nu poate percepe ceea ce stie deja. Constiinta nu e gand, dar nici absenta lui. Tot ce are Mintea de facut este sa se uneasca cu Inima, cea care poate percepe si accesa starea de Unitate cu Tot. Mintea intelege, Inima simte. Impreuna, ele Stiu, ele sunt Constiinta.
Noua constiinta mai poate juca rol de minte si mai are posibilitatea de a se simti limitata. Nimic nu ii este interzis: se poate tensiona ca intotdeauna, poate emite idei si concepte, poate genera si simti separare. Toate ii stau la dispozitie sa se joace cu ele. Dar acum Stie! Acum are acces la nivelul ei mai extins: la Constiinta. Totusi, Mintea singura nu poate percepe ceea ce stie deja. Constiinta nu e gand, dar nici absenta lui. Tot ce are Mintea de facut este sa se uneasca cu Inima, cea care poate percepe si accesa starea de Unitate cu Tot. Mintea intelege, Inima simte. Impreuna, ele Stiu, ele sunt Constiinta.
