Despre mine

Intrebarea "Cine sunt eu? / Care e sensul vietii mele?" m-a preocupat inca din copilarie. Nu-mi era clar deloc ce urma sa fac profesional, caci vedeam in jur oameni nemultumiti la serviciu. Nu reuseam nicicum sa-mi identific vreun talent, profesorii reusind rand pe rand sa-mi demonteze talentele "clasice" precum cantatul, desenatul, etc. Astazi le multumesc, pentru ca au lasat loc unor cautari mai adanci. Anevoioase si de lunga durata, dar profunde.

Iar in jurul meu vedeam ciclul vietii destul de banal: te nasti, mergi la scoala, te angajezi (spre nefericirea ta), te casatoresti, faci copii si mori. No buuun…. Dar asta nu-i de mine, ma gandeam.

Asa ca am inceput sa caut altceva. Am fost o eleva cu note foarte mari, burse, premii, olimpiade, facultati, licenta cu 10… DAR… INCA NIMIC ce urma sa-mi aprinda flacara in suflet.

In adolescenta incepusem sa meditez si sa studiez medicina traditionala chineza si artele martiale. Mai tarziu, am facut cunostinta cu reflexoterapia, cu ajutorul careia am sustinut revenirea mamei mele dintr-o conditie fizica si emotionala foarte grea.

Intr-un moment de inspiratie, ascultandu-mi Vocea interioara, am scris cateva pagini frumos structurate despre: cum isi aleg copiii parintii inainte de a se naste, depre reincarnare, despre iluzia raiului si a iadului, despre absurditatea temerii de Dumnezeu, pe care o vedeam inlocuita cu dragoste, iertare, toleranta (calitatile unei relatii sanatoase parinte-copil), despre iluzia existentei Raului ca o entitate distincta, care ne impinge sa facem lucruri rele, etc. Toate aceste informatii, care astazi mi se confirma, insa atunci nu le citisem nicaieri, nu mi le spunea nimeni, ba mai mult eram vazuta ca un extraterestru. Am mers cu cele scrise la un preot drag mie care, dupa ce a citit, mi-a spus transant ca Fecioara Maria nu a scris nimic niciodata, asa ca nici o femeie nu ar trebui sa scriem si sa nu mai fac asta. Mi-am dat seama ca l-am speriat.

Pana una-alta, am urmat patternul clasic:

• job (unde avansam repede si apoi ma plictiseam. Nu intelegeam de ce performanta, odata atinsa, nu ma mai motiva.)
• casatorie (aici am "spart" putin linia clasica familiala, caci intre mine si sotul meu s-a simtit inca de la inceput o legatura mai profunda decat as fi putut spera)
• Copii (extrem de mult doriti). Ei bine, aici s-a produs marele declic! :) Am simtit ca am un sens in viata, ca totul capata o nuanta noua, numita "Dragoste & Responsabilitate".

Am inceput sa-mi fac propriul "profil" personal, comportamental, social, interior. "Sapand" putin in tainele fiintei mele, am gasit tot felul de "fosile" pe care nu mi-as fi dorit sa le transmit mai departe.

Capricorn organizat ce sunt, inca de la inceputul primei sarcini, am facut liste peste liste si planuri de actiune, despre ce si cum sa fac eu in mine ca sa fiu capabila sa cresc copilasi independenti, responsabili si ne-bantuiti de tot felul de sentimente de regret, auto-infranare, auto-sabotaj, invinovatire si alte "perle" care stateau frumos agatate de "colierul" fiintei mele. Apoi, pe principiul "Nu poti sa dai ceea ce nu ai", am inceput propriul meu proces de transformare, care nu se va termina in aceasta viata ;)

Prima sarcina s-a oprit din evolutie la 9 saptamani, ceea ce a fost un soc pentru toata familia. A aparut intrebarea "de ce ni se intampla asta fix noua" si procesul, anormal dar, din pacate natural, din sufletul unei mame: invinovatirea. Acum inteleg: trebuia sa-mi invat lectia pe care voiam sa mi-o predau - sa scap de vinovatie. N-am reusit in acel moment. Procesul se dovedea a fi mult mai anevoios decat imi imaginam.

Chiar inainte de acest eveniment neutru (desi il consideram nefericit in acel moment), a re-aparut Vocea Intuitiei mele sau comunicarea cu Spiritul meu Divin, dupa cum am aflat mai tarziu. Cum? Am visat baietelul pe care-l purtam in burtica: avea in jur de 2 anisori, blondut, cu parul ondulat si urca scarile (in oglinda) ale casei nostre, in care inca nu locuiam. Vazand ca pleaca sus, i-am zis jovial: "Tinere, vino inapoi!". Insa el nici nu si-a intors privirea. A urcat scarile si a disparut.

La recomandarea medicului, am asteptat 3 luni sa se refaca organismul meu dupa aceasta pierdere. Cred ca stia ca nu as fi rezistat mai mult, caci aveam mare nevoie sa-mi umplu golul din suflet. Am ramas insarcinata imediat dupa cele 3 luni si, bineinteles, in luna a 3-a am avut un nou vis: un baietel blondut, cu parul intins, de data asta, tot pe la vreo 2 anisori, urca scarile casei noastre (nu mai erau in oglinda) si l-am strigat zambind relaxata: "Tinere, vino inapoi!" Iar el s-a intors si a alergat in bratele mele. I-am vazut fata, desi nu as fi putut sa o descriu dupa ce m-am trezit. Dar atunci AM STIUT: baietelul meu e bine si ne vom bucura impreuna de aceasta viata! :) Sarcina a fost presarata de contractii premature si de efortul de a coordona lucrarile la casa noastra, insa eu eram linistita, caci acest copil era perfect sanatos. Si asa a fost: sunt mamica unui baietel blondut, cu parul intins, de aproape 6 anisori, sanatos si deschis catre adevaruri pe care le impartasim unul cu altul, simtind profund ca vorbim aceeasi limba.

Dupa  1 an, ne-am dorit cu totii si o surioara. Si pentru ca Universul nu avea de ce sa aseze altfel lucrurile, ne-a indeplinit dorinta: cu o luna inainte sa implineasca baietelul 2 ani, am nascut o minune de fetita, care prefera veselia si facutul lucrurilor "her way" :) Ca si mami ;) Ea a venit sa ma atentioneze cand nu fac ceva bine, sa imi fie barometru cand ma abat de la calea pe care mi-am propus-o si care mi-e menita. Pana sa vina in viata mea, nici n-am stiut cata nevoie aveam de ea!

Acesti doi copii minunati, au scos din mine ceea ce eu am cautat foarte multa vreme: pe MINE. Si le multumesc din profunzimea sufletului meu, caci altfel n-as fi stiut ca toata lupta pe care o dadeam cu viata era, de fapt, un mecanism auto-distructiv. De fapt, ma luptam cu mine, caci nimeni si nimic nu era dusmanul meu. Forta Divina era alaturi de mine, ingerii mei erau langa mine, oamenii din jur erau oglindirea mea. Tot ce urma sa fac era sa invat sa vorbesc si sa ascult, sa accept si sa iubesc, sa ma opresc din controlat si sa incep sa primesc.