Un eveniment tragic pentru noi toți, pentru familia lui, pentru cunoscuți, pentru colegi, prieteni. A murit un om desăvârșit, blând, simplu, cu valori și adevăruri însușite și împământate în viața de zi cu zi, în educația copiilor lui, în relațiile cu familia și cu toți cei care făceau parte din viața lui. Acest eveniment a stârnit durere, dezorientare, de ce-uri, discuții și introspecții, chiar și acuze de genul "și-a lăsat familia și s-a dus". Era, totuși, foarte devreme pentru o viață de om să se întâmple asta, așa ca te întreb pe tine, Moarte, cine te crezi și ce a fost în capul tău când ai îngăduit trecerea acestui om în altă viață?
Eu nu sunt un personaj din filme și nu interpretez roluri pozitive sau negative. Eu nu hotărăsc. Sunt doar un eveniment. Ceea ce trebuie să înțelegi este că evenimentele nu sunt bune sau rele, ci sunt neutre. Ele se întâmplă pentru că sunt necesare. Nu am luat pe nimeni nicăieri. Eu nu duc oamenii departe sau în întuneric sau pe alte tărâmuri de poveste. Oamenii hotărăsc singuri ce au de făcut.
Nu înțeleg. Nu cred că își dorește cineva sa moară. Ba chiar oamenilor le este foarte frică de asta.
Oh, le este frică pentru ca nu o înțeleg și pentru că nu au destulă încredere în Dumnezeu. Ei nu stiu că nu Dumnezeu le "scrie" soarta sau firul vieții, cum vrei să-i spui, ci și-o scriu singuri, înainte să se nască. Nu numarul anilor pe care ți i-ai propus într-o viață contează, ci dacă ți-ai îndeplinit sau nu scopul pe care ți l-ai stabilit înainte să intri în acest corp. Trebuie să înțelegi un lucru important: viața pe care o trăiești acum este doar un pas din lungul șir de vieți pe care il parcurgi. Traiul pe pământ este școala sufletului, e menit să ne ajute sa experimentăm, să învățăm, să evoluăm, să ne desăvărșim. E chiar ca la școala: poate că ești în clasa a 82-a, adică a 82-a viață din lungul șir al vieților tale, sau în clasa a 2-a. Uneori rămânem repetenți (deviem prea mult de la scopul nostru, iar noi înșine, prin Sinele Divin, ne întrerupem viața ca să putem să continuăm în următoarea viață pe drumul stabilit), alteori terminăm școala mai repede. În funcție de cum evoluăm, putem ajunge în clasa de genii (în cazul nostru maeștri spirituali, ghizi, călugări făcători de minuni, clarvăzători, etc). Asa au fost și Iisus, Budha și toți învățații lumii. Prietenul de care îmi vorbești și-a desăvârșit drumul în această viată, mai precis și-a desăvârșit propriul spirit, propria ființă. A îndeplinit ceva ce noi ne zbatem vieți la rând sa îndeplinim, și vom reuși, ca și el, mai devreme sau mai târziu. A știut și a aplicat adevărurile universale ale existenței în pace și armonie, a predat cunoașterea mai departe și și-a desăvârșit misiunea pe care a avut-o de îndeplinit.
Stii, aș fi preferat să mai predea o vreme lecțiile pe care le avea de dat în lume.
Spune-mi, te rog: cât a fost printre voi, în trupul pe care il știți, câți dintre voi au primit cu adevărat lecțiile lui? În afară de familie, căci cei din familie au avut un mare privilegiu: ei au primit "rețeta" vieții desăvârșite și au fost îndrumați îndeaproape, cu grijă și răbdare. Ei deja erau pregătiți și porniți pe drumul acesta înainte de a se naște. Ei au știut ce vor primi în această viață și au ales să trăiască lângă un maestru, știind că el își va termina misiunea destul de devreme. Au acceptat, pentru că ceea ce li se oferea în această viață era mai presus decât compania acestui om: era secretul pe care atâția oameni îl caută în cărți, meditații, rugăciuni, filme, ucenicii, etc.
Dar voi, ceilalți, ce ați învățat de la el cât timp a fost în viață (așa cum definiți voi viața pe pământ)?
L-am admirat, dragă Moarte, că era un om atât de blând, bun și înțelegător!
Și după ce l-ați admirat, ce ați făcut? V-ați văzut în continuare de viețile voastre tumultuoase, ne-gândindu-va prea mult la ca acel om avea răspunsuri la întrebările pe care voi le căutați în cărți și în biserici!
Nu m-am gândit niciodată să-l întreb cum face el de poate avea atâta pace în suflet. Așa e ca și eu o caut, dar n-am îndrăznit să îl întreb pe el. De fapt, nici nu mi-a trecut prin minte așa ceva.
Ei, vezi? Și acum? S-a schimbat ceva în tine? În voi, ceilalți?
În mine se schimbă multe de când el nu mai e. Apreciez ce am în jurul meu mult mai mult, ma gândesc tot timpul la pacea din interiorul meu, deși nu o găsesc încă, la lecțiile pe care le am de învățat și valorile pe care am să mi le însușesc, la ce le transmit copiilor mei, la ce pot să fac să ajut. Parcă prețuiesc mai mult efortul oamenilor: nu mai caut lucruri gratuite sau ieftine, ci caut să plătesc prețul corect (asta nu știu cum a aterizat în mintea mea), nu mai judec așa intens oamenii și mă afectează mai puțin judecata lor.
Asta se întâmplă în mințile și în inimile tuturor celor care au fost afectați de plecarea lui: învățați. Fiecare în felul lui, atât cât poate. Vezi tu, asta a fost ultima lui sarcină pe care și-a stabilit-o: să predea această ultima lecție, pe care altfel, n-ați fi invățat-o multă vreme de acum înainte. Suferința v-a unit. Nu veți rămâne așa multa vreme, căci fiecare aveți drumul vostru, dar v-a arătat ca puteți. Dă-mi voie să mai fac o completare, cu un aspect din viața lui pe care nu cred că l-ai conștientizat până acum, dar ți-o spun tot ca pe o lecție: nu sunteti victime! Voi, oamenii, aveți nevoie să înțelegeți acest lucru. Nu e vina nimănui pentru că voi n-aveți bani, dragoste, relații fericite, dorințe împlinite. Este doar responsabilitatea voastră. Ați venit pe pământ cu toate talentele și instrumentele de care aveți nevoie să străluciți în viață. Folosiți-le! Urmați-vă intuiția, învățați s-o ascultați. Trăiți o viață plină, nu golită de sens! Învățați legile Universului și trăiți în armonie cu ele. Nu vă plângeți de milă nici vouă, nici altora, ci arătați compasiune, găsiți-vă puterea în interior și îndepliniti-vă misiunea.
Am observat că suntem învățați să dăm vina pe Dumnezeu când ne e mai greu: l-a luat Dumnezeu la el, ne-a dat Dumnezeu viața asta, trebuie s-o ducem așa cum e... Dar eu cred ca adevărul e mai larg de atât. Adică, unde ar mai fi liberul arbitru în toate astea?
Dumnezeu nu ia pe nimeni, ziceam mai înainte cum ne stabilim singuri scopul vieții. De fapt, scopul e unul singur: să evoluăm și să ajungem la pacea absolută care vine din interiorul nostru. Dumnezeu vă înzestrează cu tot ce aveți nevoie să trăiți așa cum vreți. Aveți libertatea de a alege și de a va propune scopuri proprii. Chiar dacă nu știți în mod conștient, voi singuri vă alegeți începutul, sfârșitul și următoarele etape. Cereți ajutorul Creatorului vostru și vă va ajuta. Dar, mai întâi, trebuie să învățați să cereți.
Cum adică? Eu aș zice că suntem foarte buni la a cere. La a spune "mulțumesc" nu prea ne pricepem.
Exact. O cerere corectă începe cu "mulțumesc". Mulțumiți pentru ceea ce va doriți, căci obiectul dorinței voastre deja vi s-a pregătit în planul invizibil. Apoi trăiți cu credința că se va materializa în planul fizic exact la momentul oportun. Dacă vă îndoiți că veți primi, atunci vă îndoiți că Dumnezeu face lucrurile perfect. Dacă vă îndoiți de El, vă îndoiți de voi. Și atunci, mă întreb: care e miracolul care vă ține în viață?
Experiențele pe care trebuie să le trăim, din care avem de învățat.
Ai văzut? Începeți să înțelegeți: nu există Moarte, ci doar promovare.
...în memoria lui Dragoș...
Sorina Luțaș
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu