Cum arata furcile caudine?

Saptamana asta a fost pe putin interesanta si plina de provocari pentru mine. "Furcile caudine" au capatat un nou sens :)

Luni - mi-am pus la incercare increderea in mine

Marti - mi-am testat una din ranile adanci din copilarie

Mercuri - mi-am amintit ca protectia energetica a pamantului si a cerului nu sunt forte de ignorat; oricat m-as crede eu de grozava si oricat de sus mi-ar fi vibratiile, e bine sa nu uit de marile forte ale Universului

Joi - am inceput drumul provocarilor in familie

Vineri - am facut surf pe agitatele valuri ale relatiei emotionale cu mine insami si cu copiii (cine altcineva mai potrivit sa-mi verse sacul cu provocari?) :)

Sambata - imi continui misiunea de vineri, ca e clar ca mai am de lucru mult si bine la ea

Duminica - ma asteapta inca ;)

Oh, dar sa nu credeti ca mi-am oferit eu aceste provocari singura si constienta. Nuuuu, ca n-am atata curaj inca. Ele au venit aparent din exterior, de la terte persoane care mi-au facilitat oportunitatea de a trai experientele acestea, insa mi le asum. Mi le asum pentru ca inteleg ca evenimentele acestea sunt ceea ce eu mi-am atras in viata mea, ba mai mult: ceea ce Sinele meu Divin imi pune in cale pentru a imi oferi posibilitatea de a le aborda diferit fata de cum am facut-o pana acum si de a evolua. Mi-e clar ca, la nivel divin, am acceptat deja aceste lucruri, asa ca nu mai pierd timpul acceptand din nou, ci imi valorific timpul actionand.

Si cum sunt o fiinta analitica, dupa ce m-am felicitat la fiecare test trecut cu bine, veni ziua de vineri care mi-a scuturat piedestalul de mai multe ori (in zilele precedente primisem doar cate o provocare / zi), si am observat ca mi-as fi dat niste calificative nu tocmai stralucite, daca ar fi fost sa calc in stratul cu vinovatie si auto-judecata. Poetic vorbind, eram fix pe bordura dintre stratul mai inainte mentionat si cel cu blandete si cu second-chances (a doua sansa). Am mai pasit ocazional cand intr-o parte, cand in alta, dar m-am tinut bine de bordura, nefiind convinsa ca nu merit o auto-cearta zdravana.

Acum, sambata, m-am trezit hotarata sa beau din stropitoarea cu blandete si sa ud plantele din stratul prietenos cu mine, dar provocarile imi tot dau de furca.

Ok, dar ce se intampla?

Furcile caudine au fost strategic pozitionate. Trecand constient prin ele reusesti sa intelegi: primele provocari au venit pe rani in vindecare sau aproape gata cicatrizate. Le-am testat si am vazut ca acele rani din trecut, la care am tot muncit peste 2 ani de zile, s-au vindecat cu adevarat. Testele au fost asezate cumva de la usor la greu, de la parti ale sufletului vindecate (sau aproape) si au mers tot mai in adancime, catre parti mai... sangerande. Evident ca cei mai inocenti oameni din viata mea, imi testeaza si ma ajuta la vindecarea celor mai adanci urme din suflet, capatate in cea mai inocenta perioada a vietii mele: copilaria.

Din observatiile si concluziile mele, vreau sa va impartasesc si voua CUM SA TRECI PESTE O PERIOADA PLINA DE PROVOCARI.

Cu siguranta toti avem zile sau saptamani in care ne merge bine si altele in care "ne merge rau".

Atitudinea noastra poate varia intre:

- "Ce-oi fi facut sa merit asta? Cu ce-am gresit de sunt asa ghinionist?"

-"Las' ca trece, numa' sper sa treaca mai repede. Stiu ca dupa furtuna iese soarele."

- "Nimic nu e intamplator. Hai sa vad cum de mi-am atras asta in viata mea."

- "Aceasta dificultate in care ma aflu este, de fapt, o oportunitate pentru mine sa reactionez/actionez altfel decat am facut-o pana acum. Reusind acest lucru, ies din ciclicitatile pe care le-am manifestat pana acum in viata mea."

In prima varianta de atitudine se regasesc multi oameni care aleg (inconstient) sa se lase dusi de valul ignorantei. Ei sunt cei care sufera cel mai mult, sunt cei care cred cu adevarat ca nu au nici o putere asupra propriei lor vieti, ca asa sunt lucrurile si traiesc intr-o lume rea. Treapta evolutiva pe care se afla este cea a inconstientei. Aici se afla sufletele care se zbat cel mai tare, care plang cel mai mult, care au nevoie de compasiune si dragoste de cea mai inalta intensitate. Iar acestia sunt oamenii care au cea mai mare nevoie de ajutor si il accepta cel mai greu. Iluzia separarii dainuie inca in sufletul lor.

Al doilea pas este cel al observatorului pasiv: "trece si asta". Asa este, sigur ca trece, caci din moment ce esti constient ca in viata ta se manifesta si furtuna si soare, iti vei oscila vibratiile in ambele directii. Astfel, iti oferi ocazia in viata sa traiesti si pe culmile fericirii si in vaile disperarii. Doar ca inca mai ai de inteles ca toate astea nu trec de la sine, ci tu le faci sa vina si sa plece din viata ta. Tu manifesti, tu le faci sau le lasi sa se intample, este responsabilitatea ta sa actionezi daca vrei sa schimbi ceva. Nu astepta ceva din exterior, ci cauta solutii in interior!

Daca-ti auzi gandurile apropiindu-se de a treia afirmatie de mai sus, felicitari! Starea ta de constienta e aproape de adevar. Esti in etapa observatorului analitic sau a constientului pasiv: intelegi ca tu esti responsabil de absolul tot ce se intampla in viata ta, stii sa-ti cauti ranile din trecut si conceptiile limitative, reusesti sa analizezi lucrurile cu tot mai multa atentie, poate si obiectivitate. Dar, atentie: esti inca un observator! Intelegi, jonglezi bine cu conceptele dar nu actionezi. Reactiile tale se repeta in situatii similare, le analizezi la nesfarsit si e posibil sa ai tendinta de a cadea pe panta invinovatirii de sine. Este o etapa foarte grea pentru unii oameni, pentru ca actioneaza emotional, nereusind sa iasa din ciclicitatile vietii lor, iar atunci cand stii cum ar trebui sa faci si vezi ceea ce faci de fapt, poate fi extrem de dificil sa nu practici auto-judecata crunta. Cheia este blandetea cu tine insuti. Cu totii gresim. Si tu ai dreptul sa faci asta. Daca ai ranit pe cineva, atunci fii constient ca acea persoana avea nevoie sa traiasca acea experienta (cu tine sau cu altcineva), iar tu ai oportunitatea sa devii mai constient, sa identifici mai bine situatiile care te pun in dificultate si data viitoare poti actiona altfel: cu blandete!

Ultima varianta de gandire si simtire, o numesc: constienta activa. Este etapa in care iti asumi responsabilitatea, ai trecut peste etapa anterioara in care aveai nevoie sa stii de unde-ti vin anumite reactii (si aceea este o etapa importanta), iar acum iti ridici vibratiile in mod constient. Vin si in viata ta tot felul de provocari, ai momente in care simti ca iti fuge pamantul de sub picioare, dar ai cel putin o secunda in care realizezi ca poti actiona ca si in trecut, sau poti respira si vedea frumusetea acestui joc. Pentru ca e un joc cu tine insuti, un test pe care fie il treci, fie il mai dai o data. Si ce alt moment mai bun decat sa treci testul decat ACUM?

Pe scurt, acestea sunt etapele majore ale evolutiei noastre spirituale:

Vestea buna este ca nimeni nu e ancorat intr-un anumit punct, ci toti avem posibilitatea de a evolua constient (ceea ce nu inseamna fara efort) si a continua pe calea valorificarii divinului ce se afla in fiecare dintre noi.

Iubire tie, Om Maret! <3
Sorina Lutas

Ramai in armonie

Am invatat ceva important zilele astea:

"Ramai in armonie" !

E tare usor de spus si destul de interesanta calea pana cand reusesti sa aplici. Partea frumoasa a lucrurilor e ca POTI!

Sa va spun cateva cuvinte despre cum am parcurs eu o bucatica din drumul meu spre mine… (caci e departe de a fi gata, insa abia am inceput sa simt placerea acestei calatorii.

Am inceput sa devin constienta spiritual in 2014. Pana atunci stiam ca am in mine ceva… un talent, o chemare, ceva deosebit, insa totul se oprea la nebuloasa numita "ceva". Drumul a fost cel putin interesant pana acum, am inceput sa manifest oameni interesanti si tot mai deschisi in viata mea, specializare profesionala noua si pacienti la terapii, am inceput sa-mi constientizez temerile (unele dintre ele, in fiecare zi mai dau de ceva nou sau neabordat corespunzator) si am inceput sa simt !

Ce anume? La inceput aveam momente in care vibram la un nivel extraordinar, pur si simplu ma simteam excelent din toate punctele de vedere, aveam vitalitate maxima, imi vedeam potentialul, manifestam bani fara sa ma chinui, ci doar facand ce-mi place, radiam fericire, incredere, dragoste! Parca nici nu intelegeam cum as putea sa fiu altfel.

Pana cand…

Se intampla ceva: o suparare in familie, o discutie cu un prieten, o privire in viitorul meu financiar, o dorinta ce nu parea a se putea indeplini imediat. Si totul se darama! Pana aproape de temelie. Parca mi se stergea memoria a tot ce citisem, a tot ce invatasem la cursuri, a tot ce povestisem si traisem. Toate acele sentimente inaltatoare pareau acum un vis frumos, pe care stiam ca-l mai pot visa si mi-l doream cu disperare, dar refuza vehement sa apara.

Buuun, traind in deriva cateva zile, imi reveneau franturi din ce citisem si intram in faza lui "las sa traiesc acest moment, caci daca ii opresc procesarea nu rezolv nimic". Totul bine pana aici, dar fie ca lasam sa curga acele sentimente constient sau nu (cartea lui David Hawkins "Letting go" mi-a fost de un imens ajutor in acest sens - numai ca el scrie de un proces de cateva minute, iar eu traiam cateva luni), starea mea de alerta, frica, neincredere, autosabotaj, trona frumusel in sufletul meu cate 2 luni. Apoi se gasea ceva (o expresie, o vorba spusa de cineva, o incurajare) sa imi intinda sfoara pe care ma cataram cu o viteza fantastica si ieseam din "groapa cu melancolie".

Ce am observat:

• Ca pot iesi instant daca primesc stimulul potrivit
• Ca pot vibra la nivele atat de inalte, cum nici n-as fi indraznit sa-mi imaginez despre mine in trecut
• Ca pot cadea cu mare usurinta inapoi in starea de teama si contractare
• Ca eu sunt 2 persoane total diferite, in functie de perioada in care ma aflu: de conectare cu Universul sau nu
• Ca nu ma pot ridica singura de unde cad

Si de ce nu? 

Pentru ca nu aveam suficienta vointa si ma complaceam in a ma lasa pe aripile sentimentelor mele. Inteligenta Emotionala spre 0 :) . Asa ca, am dat cu vointa peste mine: mi-am facut un plan (ceea ce mai facusem pana atunci de 1000 de ori) si mi-am propus sa ma "auto-torturez" cu stimuli pozitivi, chiar daca am sau nu dispozitia necesara. Din planul meu care, evident, incepe cu ce vreau in aceasta viata, material, social, spiritual, mi-am ales un singur lucru pe care mi-l doresc acum. Si imi concentrez toata energia pe acel lucru!

Totusi, am mai facut acelasi lucru si in trecut. Dar de ce pare sa functioneze fix acum? Pentru ca am renuntat sa ma simt vinovata ca am pus pe primul loc o dorinta care e doar a mea, care e la nivel fizic, si nu una care se refera la familie, la intregul univers sau macar la evolutie spirituala.

De ce aceasta dorinta aparent egoista si nu alta? 

Piramida lui Maslow e foarte clara: indeplineste-ti nevoile primare, caci ele sunt fundatia pe care iti vei construi casa/turnul pe care ti-l doresti. Desigur, asta e traducerea mea :) Ce am invatat de aici este ca a te ocupa de nivelul tau fizic (bani, corp, lucruri care iti sunt necesare etc.), nu e o infractiune ci e o dovada a faptului ca te iubesti. Iar prin a te iubi pe tine, dai iubire si recunostinta lui Dumnezeu care ti-a dat aceste daruri fizice, pamantesti: trup, minte, talent, suflet, intuitie, etc. E ca si cum vrei sa-ti construiesti o casa si primesti in dar o caramida. O arunci si zici: Ce sa fac eu cu asta? E doar o caramida amarata, mie imi trebuie 5 camioane pline cu caramizi. Apoi mai primesti una si o arunci, pe acelasi motiv. Si inca una, si inca una… pana cand trece viata ta si, intr-o zi, te uiti in groapa in care le-ai aruncat si intelegi: "Cu toate caramizile astea, mi-as fi construit o casa!" Dar acum nu le mai poti folosi, ca sunt sparte, ciobite, si nu-ti mai folosesc la nimic.

Si uite-asa, pasim prin viata noastra cu atitudinea: imi arunc talentele la gunoi si astept altele. In loc sa multumim lui Dumnezeu pentru ce ne-a oferit deja (sanatate, mijloace de subzistenta, inteligenta, abilitati sau posibilitatea de a ni le forma), insultam Universul ignorand ceea ce am primit, nevalorificandu-ne pe noi insine, si sabotandu-ne incontinuu. Cum? Prin ganduri de genul "Eu nu pot sa fac asta", "Nu-mi trebuie bani multi, ci numai putini cat sa traiesc decent" (dar ii critic pe altii ca au, deci nu sunt detasat de ideea banilor multi, ci sunt invidios chiar), "Nu accept niciodata asa ceva", "Mie nu mi se intampla niciodata minuni", "Nu sunt suficient de bun", "As vrea sa calatoresc, dar n-o sa am niciodata suficienti bani", etc. (adauga tu propria lista de limitari auto-impuse)

In concluzie:

- Pregateste-te de un proces complex in viata ta si fii gata sa renunti la tot balastul ce te tine inapoi si spune-ti doar cuvinte frumoase despre tine. Da, revizuieste-ti foarte bine vocabularul despre tine si despre ceilalti. Inclusiv glumele.

- Gandeste-te bine si fa-ti o lista cu dorintele tale. Stii deja: sa fie doar pozitive, de implinire si fericire pentru toti cei implicati. Cele de genul "sa moara capra vecinului", se intorc la tine ca un bumerang, deci nu iti recomand sa le tii insuflet nici macar o clipa.

- Alege-ti una dintre ele. Fii realist in alegerea ta: daca ai mare nevoie de bani, dar ti se pare ca cea mai nobila dorinta e sa se insanatoseasca mama ta, roaga-te pentru ea si concentreaza-te sa manifesti banii. Caci s-ar putea ca ei sa fie un instrument important in insanatosirea mamei.

- Simte in permanenta! Cele 5 simturi sunt limbajul pe care il intelege subconstientul tau. Vezi (vizualizeaza), auzi (ce ti-ai spune tie insuti cand visul tau e indeplinit, ce ti-ar spune ceilalti, cum se aude motorul masinii pe care ti-o doresti, asculta cuvintele de recunostinta din jur), gusta (ce aroma are succesul tau?), miroase (cum miroase natura, parcul, casa ta in momentul in care ti-ai indeplinit visul?), simte kinestezic (ce senzatii iti strabat corpul cand afli ca ti-ai atins scopul?)

- Persevereaza si actioneaza! Poate azi, cand citesti acest articol, totul iti vine natural, esti entuziasmat si reusesti sa comunici foarte bine cu subconstientul tau. Dar maine, entuziasmul s-ar putea sa mai scada din intensitate si simturile tale sa nu mai fie atat prezente in procesul de manifestare. Ar putea veni ratinea sa-ti spuna: "Hai, fii serios!", iar ego-ul plin de conceptii limitative: "Coboara cu picioarele pe pamant si nu mai visa atat. Doar stii ca trebuie sa muncesti pe branci ca sa obtii cativa banuti". Dar sa nu renunti! Uita-te la picioarele tale si vezi ca esti pe pamant. Fii constient ca visele sunt cele care fac diferenta intre a schimba ceva si a ramane la fel. Iti poti crea in viata ta ceea ce vezi ca pot crea ceilalti. Nu esti cu nimic mai prejos. Ai tot ce iti trebuie sa fii fericit!

Repeta zilnic acest exercitiu caci e calea ta catre implinire! Nu te indoi de asta, ci lasa rezultatul in mainile Universului. 

Detaseaza-te si actioneaza.

Esti binecuvantat!

Sorina

Despre mine

Intrebarea "Cine sunt eu? / Care e sensul vietii mele?" m-a preocupat inca din copilarie. Nu-mi era clar deloc ce urma sa fac profesional, caci vedeam in jur oameni nemultumiti la serviciu. Nu reuseam nicicum sa-mi identific vreun talent, profesorii reusind rand pe rand sa-mi demonteze talentele "clasice" precum cantatul, desenatul, etc. Astazi le multumesc, pentru ca au lasat loc unor cautari mai adanci. Anevoioase si de lunga durata, dar profunde.

Iar in jurul meu vedeam ciclul vietii destul de banal: te nasti, mergi la scoala, te angajezi (spre nefericirea ta), te casatoresti, faci copii si mori. No buuun…. Dar asta nu-i de mine, ma gandeam.

Asa ca am inceput sa caut altceva. Am fost o eleva cu note foarte mari, burse, premii, olimpiade, facultati, licenta cu 10… DAR… INCA NIMIC ce urma sa-mi aprinda flacara in suflet.

In adolescenta incepusem sa meditez si sa studiez medicina traditionala chineza si artele martiale. Mai tarziu, am facut cunostinta cu reflexoterapia, cu ajutorul careia am sustinut revenirea mamei mele dintr-o conditie fizica si emotionala foarte grea.

Intr-un moment de inspiratie, ascultandu-mi Vocea interioara, am scris cateva pagini frumos structurate despre: cum isi aleg copiii parintii inainte de a se naste, depre reincarnare, despre iluzia raiului si a iadului, despre absurditatea temerii de Dumnezeu, pe care o vedeam inlocuita cu dragoste, iertare, toleranta (calitatile unei relatii sanatoase parinte-copil), despre iluzia existentei Raului ca o entitate distincta, care ne impinge sa facem lucruri rele, etc. Toate aceste informatii, care astazi mi se confirma, insa atunci nu le citisem nicaieri, nu mi le spunea nimeni, ba mai mult eram vazuta ca un extraterestru. Am mers cu cele scrise la un preot drag mie care, dupa ce a citit, mi-a spus transant ca Fecioara Maria nu a scris nimic niciodata, asa ca nici o femeie nu ar trebui sa scriem si sa nu mai fac asta. Mi-am dat seama ca l-am speriat.

Pana una-alta, am urmat patternul clasic:

• job (unde avansam repede si apoi ma plictiseam. Nu intelegeam de ce performanta, odata atinsa, nu ma mai motiva.)
• casatorie (aici am "spart" putin linia clasica familiala, caci intre mine si sotul meu s-a simtit inca de la inceput o legatura mai profunda decat as fi putut spera)
• Copii (extrem de mult doriti). Ei bine, aici s-a produs marele declic! :) Am simtit ca am un sens in viata, ca totul capata o nuanta noua, numita "Dragoste & Responsabilitate".

Am inceput sa-mi fac propriul "profil" personal, comportamental, social, interior. "Sapand" putin in tainele fiintei mele, am gasit tot felul de "fosile" pe care nu mi-as fi dorit sa le transmit mai departe.

Capricorn organizat ce sunt, inca de la inceputul primei sarcini, am facut liste peste liste si planuri de actiune, despre ce si cum sa fac eu in mine ca sa fiu capabila sa cresc copilasi independenti, responsabili si ne-bantuiti de tot felul de sentimente de regret, auto-infranare, auto-sabotaj, invinovatire si alte "perle" care stateau frumos agatate de "colierul" fiintei mele. Apoi, pe principiul "Nu poti sa dai ceea ce nu ai", am inceput propriul meu proces de transformare, care nu se va termina in aceasta viata ;)

Prima sarcina s-a oprit din evolutie la 9 saptamani, ceea ce a fost un soc pentru toata familia. A aparut intrebarea "de ce ni se intampla asta fix noua" si procesul, anormal dar, din pacate natural, din sufletul unei mame: invinovatirea. Acum inteleg: trebuia sa-mi invat lectia pe care voiam sa mi-o predau - sa scap de vinovatie. N-am reusit in acel moment. Procesul se dovedea a fi mult mai anevoios decat imi imaginam.

Chiar inainte de acest eveniment neutru (desi il consideram nefericit in acel moment), a re-aparut Vocea Intuitiei mele sau comunicarea cu Spiritul meu Divin, dupa cum am aflat mai tarziu. Cum? Am visat baietelul pe care-l purtam in burtica: avea in jur de 2 anisori, blondut, cu parul ondulat si urca scarile (in oglinda) ale casei nostre, in care inca nu locuiam. Vazand ca pleaca sus, i-am zis jovial: "Tinere, vino inapoi!". Insa el nici nu si-a intors privirea. A urcat scarile si a disparut.

La recomandarea medicului, am asteptat 3 luni sa se refaca organismul meu dupa aceasta pierdere. Cred ca stia ca nu as fi rezistat mai mult, caci aveam mare nevoie sa-mi umplu golul din suflet. Am ramas insarcinata imediat dupa cele 3 luni si, bineinteles, in luna a 3-a am avut un nou vis: un baietel blondut, cu parul intins, de data asta, tot pe la vreo 2 anisori, urca scarile casei noastre (nu mai erau in oglinda) si l-am strigat zambind relaxata: "Tinere, vino inapoi!" Iar el s-a intors si a alergat in bratele mele. I-am vazut fata, desi nu as fi putut sa o descriu dupa ce m-am trezit. Dar atunci AM STIUT: baietelul meu e bine si ne vom bucura impreuna de aceasta viata! :) Sarcina a fost presarata de contractii premature si de efortul de a coordona lucrarile la casa noastra, insa eu eram linistita, caci acest copil era perfect sanatos. Si asa a fost: sunt mamica unui baietel blondut, cu parul intins, de aproape 6 anisori, sanatos si deschis catre adevaruri pe care le impartasim unul cu altul, simtind profund ca vorbim aceeasi limba.

Dupa  1 an, ne-am dorit cu totii si o surioara. Si pentru ca Universul nu avea de ce sa aseze altfel lucrurile, ne-a indeplinit dorinta: cu o luna inainte sa implineasca baietelul 2 ani, am nascut o minune de fetita, care prefera veselia si facutul lucrurilor "her way" :) Ca si mami ;) Ea a venit sa ma atentioneze cand nu fac ceva bine, sa imi fie barometru cand ma abat de la calea pe care mi-am propus-o si care mi-e menita. Pana sa vina in viata mea, nici n-am stiut cata nevoie aveam de ea!

Acesti doi copii minunati, au scos din mine ceea ce eu am cautat foarte multa vreme: pe MINE. Si le multumesc din profunzimea sufletului meu, caci altfel n-as fi stiut ca toata lupta pe care o dadeam cu viata era, de fapt, un mecanism auto-distructiv. De fapt, ma luptam cu mine, caci nimeni si nimic nu era dusmanul meu. Forta Divina era alaturi de mine, ingerii mei erau langa mine, oamenii din jur erau oglindirea mea. Tot ce urma sa fac era sa invat sa vorbesc si sa ascult, sa accept si sa iubesc, sa ma opresc din controlat si sa incep sa primesc.