Ce inseamna Copil Liber ?

E o intrebare la care nu am stiut nici eu sa raspund in cuvinte foarte multa vreme. Simteam raspunsul, caci e o stare, dar cuvintele nu mi se legau nicicum. Nu demult, lucrurile s-au schimbat: gandurile mi se ordoneaza mai clar (e drept ca folosesc si blendul Clarity), cuvintele s-au asezat singure, iar experientele si discutiile cu cei din jur sunt mai mult decat lamuritoare.

De cand am aflat ca voi avea un copil, am intrat in alerta maternala si am citit cat a incaput despre educatie si metode alternative de invatare. Astfel, suntem initiati in Montessori, Waldorf, Pedagooogia 3000, scoala democratica (stilul democratic de educatie), homeschooling, unschooling si ... continuam. Nu suntem experti, ci doar initiati, pentru ca cea mai buna metoda este tot cea care vine din suflet si ii acorda libertate de exprimare copilului.

Termenul acesta, "libertate", sperie teribil pe multi parinti, educatori, invatatori, bunici, etc. Este gresit inteles ca libertatea data copilului inseamna sa-l lasi sa faca ce vrea, dupa urechea lui, sa nu existe reguli si consecinte, chiar sa se transforme intr-un salbatic si un antisocial. Pe scurt si in mod eronat, libertatea copilului = frica adultului de langa el. Nu remarcasem acest aspect chiar atat de acut pana cand nu mi-a trimis Universul 7 persoane in viata mea, in ultimele saptamani, care fie isi exprimau teama ca nu se va descurca copilul daca nu il pui la punct si nu-i explici "cum sta treaba", fie se revoltau ca este fortat copilul sa manance la gradi sau neindreptatit in diverse situatii. Cu intentii bune, desigur. Toate ca toate, dar azi am ajuns cu un copilas de 4 anisori la subiectul rusinii. I se spune la gradi ca daca arunca lucruri pe jos, doamna o va face de rusine in fata tuturor.

"Si cum va face de rusine?" intreb eu.

"Pai asa, ne pune sa stragem de pe jos." zice copila aratand cu mana spre podea, dar parca cu jena sa nu vada ceva pe jos.

"Si e rusine sa strangi de pe jos ce ai dat chiar tu?"

"Da." raspunde ea foarte convinsa.

Mai argumentam? Nu-i nevoie, ca toata lumea a inteles mesajul: dupa ce ca e stigmat copilul, i se mai si spune ca a face curat e rusine. :(

Sa facem o paranteza: Rusinea si Vinovatia sunt sentimentele cu cea mai joasa vibratie (20, respectiv 30, spune David Hawkins in cartea "Letting go, Calea renuntarii"), spre deosebire de Bucurie (540) si Pace (600). Daca hertii nu va zic nimic, hai sa vedem lucrurile altfel: de cate ori nu ati renuntat la a face ceva ce v-ar fi facut sa va simtiti minunat, gandindu-va ca "ce-o sa zica cei din jur?"; de cate ori v-a trecut prin minte sa va schimbati jobul, viata, sau doar sa faceti o actiune, un proiect mai indraznet dar v-a fost jena de ceilalti sau de propriul esec; de cate ori v-ati spus voua insiva "vezi sa nu pari ridicol"? Si v-ati oprit din a va exprima propria fiinta. Riscul e, ca la finalul vietii noastre, sa ne facem o suma a lucrurilor pe care le-am fi putut face si nu le-am facut. Gata paranteza.

Revenim la copii:

Copilul Liber este incurajat sa experimenteze, nu e judecat cand greseste, nu e sanctionat, e sustinut sa mearga mai departe, sa isi formeze si pastreze un respect de sine sanatos, e invatat sa fie responsabil si sa faca lucrurile in modul lui original, intelege efectele actiunilor sale prin consecintele naturale ale acestora (nu prin pedepse artificiale, care sa i se para nedrepte si fara sens).

Copilul Liber se joaca si invata in acelasi timp, i se vorbeste despre comportamentul lui nu despre el, are voie sa simta si i se transmite ca e normal sa ai o gama foarte variata de sentimente, este lasat sa-si manifeste furia, ura, frustrarea, iar apoi i se explica: "stiu ca ai lovit si ai tipat pentru ca simteai (sentiment), dar loviturile dor pe corpul copilului pe care l-ai lovit, asa cum si pe tine te-a durut sufletul cand (actiunea care i-a provocat comportamentul)".

Copilul Liber invata sa respecte si sa fie respectat prin experiente, nu prin teorie. Ii putem citi dintr-o carte ce e ala respect, dar are voie sa invete ani la rand pana sa-si formeze o idee practica a ceea ce inseamna respect. Si, daca tot suntem la capitolul asta: Copilul Liber este tratat cu respect! Adultii din jurul lui sunt oameni deosebiti (nu supermeni ;), ci oameni cu rabdare si intelegere profunda a fiintei fragile si plina de capacitati: copilul. La urma urmei, nu e ipocrizie curata sa certi un copil ca a gresit, cand si tu, ca adult, faci boacane mult mai mari?

Ce nu este Copilul Liber? Nu e un robotel, nu e rezultatul presiunilor sociale si parentale, nu e cu nimic inferior unui adult, nu e obiectul si nici subiectul proiectiilor despre viitor ale parintilor si nu e centrul fricilor lor. Nu e salbatic, revoltat sau bolnav, ci se exprima asa cum te exprimi si tu in situatii-limita. Nu e rusinos, pentru ca rusinea nu exista decat in mintea celor care o simt.

Ce este Copilul Liber? E o fiinta umana care greseste si invata din asta, care isi descopera capacitatile si geniul (pentru ca nu e ingradit sa gandeasca intr-un singur fel), care se plictiseste si se frustreaza daca ii predai o lectie "ca la carte", pentru ca, in 5 minute, el vede inca 10 posibilitati pe langa cea pe care o predai tu in jumatate de ora. Nu are ADHD, ci are capacitati cu care nu esti obisnuit; asa ca nu e vina lui: adapteaza-te! Nu vrea sa faca ce ii spui, atunci cand ii spui, dar daca (in loc sa-l fortezi) iti vei exprima verbal sentimentele tale, va empatiza imediat. E un copil cu care nu e nevoie sa te certi, ci e nevoie sa ii vorbesti detasat (adica nu implica propriile tale suparari, frici, frustrari atunci cand il inveti ceva) si sa-l vezi ca pe o persoana diferita de tine. Scopul lui nu e de a-ti indeplini tie dorintele, dar o va face cu empatie daca il vei invata acest lucru prin exemplul propriu. Se simte bine in corpul sau, invata sa il cunoasca si il pretuieste. Se vindeca singur (daca nu-i spui ca nu poate) si este extrem de intuitiv si inventiv.

Cum faci tu, ca parinte sau educator, sa ii oferi libertatea responsabila copilului tau?

- Nu intra in panica! Are cereri deosebite, cum ar fi sa mearga la Mos Craciun in mijlocul verii sau sa nu mai mearga la scoala? Stai calm si gandeste-te cate fantezii ai si tu. Zambeste si nu lasa frustrarea sa te invaluie. Tine minte ca daca tu nu poti sa-ti indeplinesti visele, asta nu inseamna ca el nu poate.

- Explica-i pe intelesul lui, dar cu respectul cu care te-ai adresa sefului tau caruia nu indraznesti sa-i aplici pedepse.

- Singurele consecinte pe care trebuie sa i le evidentiezi, sunt cele naturale: "mi-ai vorbit urat, inseamna ca si eu pot sa-ti fac asta, caci avem drepturi egale. Ti-ar placea asa?" Nu ii vorbi urat imediat, ci lasa-l sa se transpuna in situatia pe care i-ai descris-o si va intelege singur.

- Nu pune presiune pe el, ci ajuta-l sa identifice cauza. Daca nu mai vrea sa practice un sport, desi era destul de bun si ii placea, incurajeaza-l, spune-i ca poate sa mearga mai departe, dar daca are nevoie de o pauza, il intelegi. Totusi, discutati si vedeti care a fost evenimentul care l-a facut sa vrea sa renunte.

- Performanta nu e importanta, decat daca e obtinuta din placere. Notele si calificativele nu sunt indicatorii reali ai performatei, ci factori favorizanti ai frustrarii. Spiritul inovativ si fericirea copilului tau sunt indicatori a cata originalitate si placere de viata a mai ramas in fiinta lui. Nu te imbata in "ambitia" copilului, caci de cele mai multe ori acesta e semnul ca puiul tau cauta validare din exterior, deoarece in interior nu e sigur pe sine.

- Invata-l sa-si faca planuri singur! Le va urma cu mai mare avant decat daca i le face altcineva. Programa scolara e impusa din exterior, programul zilnic e impus de familie si scoala, vacanta la fel, in tabara la fel, lecturile de vacanta la fel. Copilul cand ar trebui sa invete sa se organizeze singur? Cand isi face temele impuse de invatatoare? Incurajeaza-l sa creeze un proiect pe durata mai lunga, sa-l planifice si sa-l indeplineasca asa cum i se pare lui potrivit. Cu timpul, va invata multe din aceste experiente.

Ar mai fi multe de spus, dar cel mai important este sa ai grija, draga parinte/educator, cum ii vorbesti copilului tau! Alege-ti cu grija cuvintele, tonul si triaza-ti rapid sentimentele cand i te adresezi. Cere o pauza, daca nu poti chiar in momentul 0.

Fii bland cu tine si cu copilul tau! Aveti voie sa gresiti si o faceti oricum, asa ca nu e necesar sa va si auto/certati pentru asta. E suficient sa invatati :)

Cuvintele si sentimentele noastre ne creaza realitatea din jur.

Ce fel de realitate vrei sa vezi in viata copilului tau?

Love&Respect,

Sorina

PS: pentru aprofundare recomand acest articol:
https://psihoechilibru.wordpress.com/2015/05/02/copii-cuminti-cu-ce-pret-costul-secret-al-rusinii/

Ciclicitatile - ce sunt ele si cum le incheiem

Ti s-a intamplat vreodata sa retraiesti o situatie de mai multe ori? Sa te certi cu sotul pe acelasi subiect, sa te simti inconfortabil in grupuri mari, sa te simti mic (in valoare) pe langa cei din jurul tau, sa ti se propuna un post in vanzari a nu-stiu-cata-oara, desi le tot spui ca nu esti om de vanzari, sa mergi in locul copilariei tale si sa traiesti acelasi lucru de fiecare data, sa ii spui copilului tau aceleasi lucruri care ti s-au spus si tie cand erai ca el, desi ti-ai promis solemn ca nu vei face acest lucru?

Ei bine, toate acestea se numesc ciclicitati. De fapt, intreaga viata traim evenimentele iar si iar, pana devenim constienti si nu le mai lasam sa ne defineasca drumul, fiinta, actiunile.

De mici suntem invatati ca daca gresim, meritam sa fim certati sau pedepsiti, eticheta pe care o purtam este "vinovat", "iresponsabil", etc si ori de cate ori vom gresi in viata ne vom autoeticheta si ne vom autopedepsi, ba chiar vom avea reactia de a ne apara. De altfel, tot ce invatam in primii 6-7 ani proiectam in viata noastra in mod continuu. Suntem ca un buretel care absoarbe si crede tot ceea ce aude.

Buun, dar cum iesim dintr-o ciclicitate dupa ce am observat-o?

Raspunsul simplu este: fiind constienti de ea si actionand diferit fata de datile trecute. Suna usor, dar nu intotdeauna se dovedeste asa.

Sa luam un exemplu: cand erai copil, s-a tipat mult la tine, ai fost pedepsit, etc. Ti s-a zis ca nu trebuie sa gresesti, ca trebuie sa tinzi spre a fi perfect, sa inveti bine la toate materiile, sa fii respectuos, sa-ti placa scoala, sa muncesti din greu, etc. Poate ai fost pedepsit cand greseai ceva, poate iti rupeau foaia cand scriai urat... intelegi ce vreau sa spun. Acum esti parinte si, inevitabil, copilul tau greseste. Desigur, stii ca nu il ajuti cu nimic daca il sanctionezi, ai citit o multime de carti despre attachment parenting, teoria ti-e clara ca lumina zilei. Dar... Bum! Nu stii de unde vine furtuna, dar tipi la el ca un descreierat, te vezi ce faci si nu te poti opri! Reactionezi ca un monstru in fata acestui copil speriat si iti pierzi orice vointa de a te opri. (fac o paranteza: te rog, adapteaza exemplul meu la situatia ta - relatia cu partenerul de viata, cu parintii tai, relatii de serviciu, orice te macina si simti ca nu poti controla. Acorda-ti un moment si gaseste aspectul cel mai presant al vietii tale). Ok, trece furtuna, realizezi ce s-a intamplat: ti s-a deschis rana copilariei tale si o proiectezi asupra puiului tau, desi iti doresti enorm sa nu faci asta. Iti faci planuri, repeti afirmatii, mergi la terapie, orice te poate ajuta, iar data viitoare faci la fel 😩. Bietul copil n-are nici o vina ca tu ai pitici pe suflet de cand erai si tu mic si inocent. Cum faci sa nu-l mai traumatizezi?

Pasul 1: Opreste-te, nu te mai invinovati! Nici pe tine, nici pe parintii tai. Parintii au facut ce au crezut ei ca era mai bine pentru tine. Nu au stiut atunci de efectele emotionale asupra ta si nici nu ajuta cu nimic situatiei sa te trezesti acum la "constienta" si sa le spui ce mari greseli au facut si uite cu te lupti tu la 30+ ani cu monstrii tai interiori. Sa revenim la tine: nu esti vinovat de nimic! Esti doar constient pe un drum evolutiv. Te felicit ca ai ajuns aici! Te rog, bate-te usor si incurajator pe umar (e singura bataie pe care o poti oferi fara remuscari si efecte secundare) si spune-ti in limbajul tau : "good job!" E normal sa treci prin si peste obstacole. Viata perfecta a altora nu trebuie sa te descurajeze pe tine. Poti invata din ea, poti adapta pentru tine, poti tinde la ceea ce-ti place, poti crea in viata ta tot ceea ce-ti doresti. Iti poti alege un model din jurul tau, dar nu il poti copia, oricat te-ai stradui. Stii de ce? Pentru ca tu esti o versiune originala 😏 Asa ca intelege asta: Trecutul nu te defineste, iar drumul vietii tale trece prin acest punct in care te afli Acum, iar asta e perfect pentru tine. De tine depinde ce urmeaza sa faci in continuare.

Pasul 2: Credinta: fii sigur ca tot ce se intampla acum e pentru binele tau! Poate te intrebi "in care Univers e bine ca iti provoci tie si/sau altora suferinta?" Totul e perfect: omul din fata ta te-a ales (daca e copilul tau) / te-a manifestat in viata sa (daca e vorba de un adult) pentru ca, pe drumul evolutiei sale, avea nevoie sa traiasca aceste experiente pe care le-a impartasit cu tine. Se aplica si reciproca. Adevarul e ca nu poti sa dai ceea ce nu ai, asa ca incepe sa-ti insusesti blandetea fata de propria persoana! Si, daca tot esti pe drumul asta, te rog din nou: Opreste-te !!! ... si treci la pasul 3 ☺

Pasul 3: Traieste clipa Acum: priveste fiecare obiect si persoana din jurul tau cu "ochi noi". Vezi frumusetea si binecuvanteaza fiecare atom ce te inconjoara. Esti inconjurat de bogatie, de dragoste, de viata, de frumos, de lucruri pe care le intelegi sau pe care urmeaza sa le descifrezi. Inchide ochii si simte cu mainile, cu toata pielea, palpeaza si fii recunoscator. Miroase si fii recunoscator. Auzi si fii recunoscator. Si daca tot esti in interiorul tau, simte ce mai fac organele din corpul tau. Saluta-le, intreaba-le cum se simt si de ce au nevoie, ofera-le o mangaiere, o vorba buna. Exista un intreg univers inauntrul tau, stii asta? Nu-l ignora, caci e cel care te sustine sa iti traiesti aceasta viata, sa daruiesti, sa experimentezi, sa te transformi in omul la care visezi sa fii!

Pasul 4: Ofera recunostinta si respect. Binecuvanteaza orice situatie cu care te confrunti. Priveste copilul din tine si fii recunoscator ca a fost dispus sa treaca prin acele experiente de care tu aveai nevoie ca sa ajungi astazi in acest punct al constientei tale! Respecta copilul/omul din fata ta caci iti ofera oportunitatea de a-ti face o introspectie profunda si de calitate ori de cate ori te enerveaza. Si trateaza-l cu dragoste. Binecuvanteaza situatia in care te afli si numeste-o "armonie" sau "succes" sau orice termen ti se potriveste in acel moment. Caci cuvantul tau si sentimentul tau de acum va crea aproape instant urmatoarea clipa pe care o vei trai. Nu te indoi de acest lucru: tu iti creezi propria realitate, asa ca ai mare grija la ceea ce gandesti, vorbesti, simti. Modeleaza toate acestea dupa cum iti doresti, nu dupa cum esti tentat sa percepi prin prisma ego-ului.

Pasul 5: Detasarea si introspectia. Propune-ti o tinta personala: sa ii spui acelasi lucru de 20 de ori copilului, pe acelasi ton bland, caci si el isi va vorbi in interior cu aceeasi voce cu care i te adresezi tu acum. Sa te detasezi de cuvintele adultului din fata ta, care par ca te ranesc in carne vie, caci ele nu au de fapt, nici pe departe, incarcatura emotionala pe care le-o oferi tu cu atata generozitate. Sunt doar niste cuvinte pe care nu trebuie nici sa le imbratisezi, nici sa le respingi. (Atentie! Detasarea e total altceva decat atitudinea de genul "nu-mi pasa". Iti voi scrie cateva ganduri despre asta intr-un alt articol.) Aceste cuvinte ce vin spre tine au doar menirea de a iti trage un semnal de alarma. Tot ce ai de facut este sa iti pui in interior intrebarea: "De ce am nevoie sa aud aceste cuvinte? / sa traiesc aceasta experienta?" Raspunsul va veni tot din interior si te va ajuta sa iti inchei ciclicitatile in care traiesti inca de mic copil.

Pasul 6: Vointa de a actiona altfel. E minunat, absolut fantastic atunci cand lucrurile bune curg de la sine, cand reactiile tale frumoase vin natural. Dar cand te confrunti cu o provocare in viata ta, s-ar putea ca raspunsul tau ideal sa nu vina deloc lin, limpede si clar. Asa ca aici ai nevoie sa inveti sa "inoti". Adica sa apelezi la vointa si la starea de constienta. Poate fi ceva de genul: imi vine sa ... dar nu o fac. Binecuvantez aceasta situatie si ma intreb ce am de invatat din ea. Lasa apoi sa primesti raspunsul din interior, caci nimic din ceea ce vezi in exteriorul tau, nu poate exista fara sa fie mai intai in interiorul tau.

Acesta e pasul cel mai greu si cheia reusitei tale. Nu te intrista daca nu reusesti din prima, unele ciclicitati sunt mai usor de depasit, iar altele au o incarcatura emotionala mai grea si o istorie mai bine infipta in fiinta ta. Persevereaza, observa-te, urmeaza pasii de mai sus si...

Pasul 7: imagineaza-te continuu in situatia ideala, perfecta. Vizualizeaza cum actionezi asa cum iti doresti sa actionezi si nu dupa impuls. Fii propriul tau "vanator" si invata aceasta practica a vizualizarii continue. Imaginatia este un instrument foarte puternic ce iti sta la dispozitie continuu. Deci, mare grija cum il folosesti. De multe ori, cand ne aflam intr-o situatie dificila, tindem sa "vedem" cat de necajiti suntem, sa ne facem scenarii despre cum ne putem face dreptate, cum putem demonstra ca noi suntem mai buni decat ceilalti. Nu uita, totusi, ca tot ce vizualizezi in aceste cazuri sunt conflicte. Lasa-le deoparte ca nu ai nevoie de ele! Pune-ti intotdeauna intrebarea "Ce imi doresc mai mult: sa am dreptate, sau sa fiu fericit?" ("amandoua", a fost primul meu raspuns 😛 , dar cand esti intr-o situatie confruntationala, trebuie sa alegi dintre cele doua)

Vizualizeaza-te in situatia ideala! Atat. Lasa restul in seama Universului! ☺

Iti recomand sa citesti si articolul "Despre cum revenim la vechile obiceiuri si nici macar nu observam", in care am scris despre cum sa fii propriul tau observator si vanator 😏 (vanator, in gluma, desigur) http://sorinalutas.blogspot.ro/2016/08/despre-cum-revenim-la-vechile-obiceiuri.html

Acum relaxeaza-te ☺ Ai incheiat cu succes o ciclicitate din viata ta ! Totusi, nu te culca pe o ureche, mai pot aparea ecouri ale ei, pe care te rog sa le tratezi la fel. Si mai ai multe ciclicitati de rezolvat, dar partea buna e ca poti si ca acest proces iti usureaza calea catre omul care vrei sa fii.

PS: Alte exemple de ciclicitati: doua casnicii, ambele fara succes; neintelegeri cu parintii/socrii; copiii agitati dupa o perioada in care v-ati inteles foarte bine; intr-o anumita perioada a anului ti se intampla acelasi lucru (eu aveam dorinta de a-mi schimba jobul in fiecare luna iunie); te certi periodic cu partenerul de viata (cauta radacina acestui ciclu in relatia cu mama-daca acum e vorba de sotie, sa cu tata-daca acum e vorba de sot); esec la job de mai multe ori; situatii care iti declanseaza un anume sentiment de vibratie joasa; reactia ta la propriile greseli* sau ale altora.

* "greseala" este un cuvant arbitrar pe care il folosesc pentru a denumi situatii sau evenimente care ne trezesc senzatia de imperfectiune, de disconfort. In realitate, nu exista greseli, ci doar evenimente pe care noi le definim ca fiind neplacute. Evenimentele sunt, de fapt, neutre; ele nu au menirea de a ne face bine sau rau, ele doar se intampla ca manifestare a universului nostru interior. Faptul ca noi le percepem ca fiind pozitive sau negative, reflecta starea noastra spirituala, gradul de detasare, de depasire a etapei emotionale.

Vad fiinta ta divina! Te vad asa cum te vede Dumnezeu: perfect!

<3 Sorina

​Despre cum revenim la vechile obiceiuri și nici măcar nu observăm

După studiu intens, de durată și practică susținută, după personalizarea și aplicarea mai multor principii și metode de dezvoltare personală, iată mă trezesc în ... neatenție.

Uit să-mi observ comportamentul interior, și ce se întâmplă? O debandadă totală! Încalc toate principiile manifestării:

* îmi doresc un lucru (în acel moment era vorba de pace și detașare,însă tu completează cu ce ți se potrivește ție), dar "văd" și simt contrariul

* încep și fac demersuri pentru a obține acel lucru, dar în continuare "văd" și simt contrariul

La început, nu mă prind. Rămân în stare interogativă: oare de ce nu reușesc să îmi ridic vibrațiile, să mă detașez, să încredințez totul în mâinile Universului, că și-așa nu-s multe. Doar sunt în concediu! N-am așa mari greutăți de dus. Altă dată, când îmi propun o mulțime de sarcini, toate curg atât de frumos, la vibrații mai mult decât "decente".

​Așa că stau puțin la pândă să îmi observ comportamentul interior. (o metodă pe care o consider uneori mai eficientă decât meditația clasică, dar care o include pe aceasta).

​Ca un vânător abil ce sunt, în următoarele secunde înțeleg ce se întâmplă: trăiam în frică!

E vorba de frica de a nu căpăta ceea ce îmi doream atât de mult, iar tot ce vizualizam inconștient era supărarea mea că nu pot ieși din starea în care singură m-am plasat, fără vreun motiv rațional. În fundal, lucrurile se petreceau așa: îmi doream să mă bucur de clipa prezentă, iar mintea fugea către iluzia viitorului. Care nu arăta prea bine, ba chiar îmi zdruncina pacea pe care voiam eu s-o trăiesc în prezent (și căreia nu-i făceam loc să se manifeste).

​CUM ai făcut? Vine întrebarea ta imediată☺ "Și eu am tone de momente din acestea! Sunt bun la vânătoare. M-am prins cu mâța-n sac! 😖 Acum ce fac?"

Ce trebuia să fi făcut de la început: în loc să tragem cu ochiul în viitor (despre care știm deja că e o iluzie) sau să ne autoflagelăm cu privire la trecut, ne uităm în prezent. Luăm cheia de 10 și reparăm situația: am tot vizualizat inconștient ce ni se putea întâmpla "rău"*, acum dăm undo și vizualizăm conștient ce ne dorim.

​

 ​

* "rău" e un termen de compromis pe care l-am folosit aici, căci nimic nu este rău în viața noastră, dar percepția umană condusă de emoții poate pune această etichetă unui eveniment, unei persoane, unor cuvinte, etc. Important este să folosim conștient acest cuvânt și să înțelegem că este total golit de vechea lui semnificație. "Rău" reprezintă frica noastră.

Introspectivă frumoasă! ☺

Sorina