Nu mă voi axa foarte mult pe feminitate și nu intenționez să dau sfaturi, căci este un domeniu în explorare pentru mine, însă îmi propun (ca de obicei) să împărtășesc unele experiențe ale mele, în speranța că vă vor fi de folos (sau poate veți gândi/simți exact contrariul, dar și asta vă poate ajuta în drumul vostru Divin).
Începutul călătoriei mele spre feminitate a fost impulsionat de venirea pe lume a fetiței mele. Mă gândeam la această micuță "suflețică" (așa cum am făcut-o și la primul copil), că îmi doresc să se bucure de ceea ce este, de alegerea ei de a veni în acest corp, să fie mândră -când va crește- că este femeie, iar acesta să fie unul din punctele ei forte. Mergând pe firul că puiuții noștri nu învață din teoriile noastre, ci se hrănesc direct din ființa noastră, mi-a picat fisa imediat că ar fi cazul să trăiesc eu și să fiu eu așa cum visez pentru ea. Și... nu mare mi-a fost surpriza să constat că habar nu am despre ce vorbesc. În afară de faptul că femeia poate procrea odată cu începerea ciclurilor menstruale, că e păcat să intri în biserică în zilele sângerânde, că trebuie să ai grijă să nu te pătezi, că râde lumea, să folosești cuvinte codificate în fața băieților când te referi la menstruație, că a fi femeie e sexul slab și poți lua bătaie de la bărbat, că oricâte "prostii" ar face un băiat, tot fata e rău văzută dacă se gândește la mai mult de primul ei partener sexual... mai mult de atât... nu am primit din experiența vieții adolescentine și nici mai târziu. Găsindu-mă în imposibilitatea de a transmite fetiței mele ceva înălțător despre feminitatea noastră, am început să caut... Nu a durat mult și Universul mi-a adus-o în cale pe Adela Haru și, mai târziu, pe Roxana Anton cărora le mulțumesc profund pentru deschiderea perspectivei feminine în viața mea.
Sigur, obiceiul meu de a lua esențialul și de a-l trăi în stil propriu, m-a purtat (și încă mă poartă) în sus și în jos pe valurile feminității și masculinității mele. În terapiile mele recente, am vorbit mult despre feminitate, aceasta asociindu-se des în viziunile primite cu apa. Știam că apa este asociată cu aspectul Yin al nostru, că femeia (ca și apa) nu are nevoie să fie o luptătoare, ci să își păstreze pacifismul, adaptabilitatea, deschiderea, acestea fiind aspectele care o vor conduce spre împlinirea de sine. Sigur, femeia va deveni o leoaică atunci când este pusă în situația de a-și proteja copiii în fața pericolelor iminente.
Totuși, în orice alte situații, forța ei stă în nemișcare, în finețe, în a fi în loc de a face, în blândețe și compasiune la nivele nebănuite ființei "laice", angrenată în valurile vieții cotidiene. Uimitor este faptul că, în stare de complet abandon în brațele femininului (fie că ești bărbat, fie femeie), lucrurile se întâmplă pentru tine în loc să le faci tu să se întâmple.
Propun un mic exercițiu ca să simți un grăunte din ceea ce spun: pune lângă tine un obiect - ceva simplu, care nu îți trezește curiozitatea explorării - poate fi o piatră, o sticluță de ulei esențial, un pix, o bilă mai mare. Pune-o pe masă și nu o atinge. (în exemplul meu voi folosi o piatră) Privește-o încercând continuu să îți rafinezi perspectiva ca și cum fiecare secundă este prima dată când privești această piatră. Te rog să nu o atingi până nu simți că o prețuiești și o iubești profund, că e un lucru atât de fragil, încât are nevoie de toată delicatețea ta pentru a nu se sparge. Chiar și o privire mai bruscă, necizelată o poate zgâria. Când ai ajuns în totală conexiune cu piatra, apropie-ți ușor mâna de ea. Cu grijă, te rog, să nu fie afectată în vreun fel din pricina curentului de aer provocat de mișcarea ta. Atinge-o ușor, ca o pană, stimulând toate terminațiile nervoase tactile de la nivelul degetelor tale. Mângâie ușor piatra, ca și cum i-ai cere voie să o iei în mână. Simte emoția ta și a pietrei. Ia-o apoi ușor în mână, dar te rog să nu o strângi. Rămâi cu ea în palmă și simte cum chakra palmei tale se deschide și simte atomii obiectului din mâna ta. Rămâi în simțire și în profundă stare de respect pentru acest obiect ce îți permite să îl ții în mâna ta. Respiră ușor, abdominal (de preferință). Continuă respirația în această stare de nemișcare (sau mișcare extrem de lentă și blândă), de conexiune cu absolutul, nu Nimicul și cu Totul. Acum începe să conștientizezi că aici nu ai nici o frică, nici un neajuns, nu ai nevoie să întreprinzi nimic pentru că Ești Tot. Simte puterea lipsei nevoilor și a efortului de orice natură și intensitate. Rămâi aici oricât ai nevoie, iar apoi bucură-te de ceea ce ai trăit.
Ești!
Am rămas datoare cu conexiunea cu elementul apă. Într-una din terapiile mele recente, mi s-a cerut o ședință de Theta Healing pentru a afla dacă există un copil ce dorește să vină la mămica în cauză și ce așteaptă copilul de la mamă înainte să vină. [fac o mică paranteză precizând că tot mai mulți copii ne cer să fim pregătiți pentru ei, să evoluăm într-un aspect sau altul al ființei noastre, pentru ca ei să vină pe pământ. Ei nu mai vin în orice condiții, tolerând progresul nostru de la totală ignoranță până la jumătatea împlinirii noastre ca ființe divine. Nu mai sunt dispuși să ne conducă iar și iar de la capăt, ci au nevoie ca noi să fim deschiși și pregătiți pentru a-i susține în misiunea lor.] Această mămică are în câmpul ei un copil, așa cum bine a bănuit și ea, iar acest copil e o fetiță dulce, delicată, cu mișcări grațioase. Pe scurt, fetița îi cere mamei să își dezvolte și să își trăiască feminitatea înainte să vină copilul pe lume, pentru ca mama să o învețe și pe ea când va veni pe pământ căci "eu o să uit" - mi-a spus copilul. Am privit apoi mama (eram încă în meditație) și i-am cerut să mă ducă în locul ei preferat. Ea ne-a dus, pe mine, pe fetiță și pe soțul ei, lângă un pârâu de munte, puțin adânc, ce purta câteva frunze la suprafață. Se vedeau clar pietrele de pe fundul apei cum influențau cursul acesteia, pietrele pe lângă care apa trecea nestingherită de existența lor acolo. Fetița a luat veselă o frunză de pe luciul apei și mi-a părut a fi mulțumită. Apoi am rugat-o pe ea să ne arate locul ei preferat: s-a transformat în bebeluș și s-a așezat în brațele mamei.
Așadar, mama e pregătită și își dorește să-și cunoască și exploreze feminitatea, ea fiind cea care ne-a dus către apă. Odată ce mama a făcut acest lucru (inconștient ea știa ce e de făcut), copilul s-a și așezat în brațele ei.
Apa este cea care curge neobosită, fără să deranjeze pe nimeni (pietrele rămân nemișcate în calea ei), fără să simtă nevoia de a schimba ceva în jur (dar reușește să facă asta), fără a cere cuiva ceva, ci doar oferă. Apa e importantă pentru viață, la fel ca și femeia; e grațioasă (atunci când e în echilibru), e blândă și obține schimbarea peisajului din jur cu perseverență și răbdare, dar cu rezultate permanente și de mare impact. Spre deosebire de foc (element caracteristic masculin) - care și atunci când construiește, și atunci când distruge, provoacă o transformare imediată, apa este elementul care se "mulează" în funcție de mediul în care se află. Cu grație și, uneori, pe nesimțite, apa produce schimbări mediului său, modelându-l în timp și obținând rezultate artistice, de cele mai multe ori. Din vremuri străvechi, oamenii își făceau așezăminte în preajma surselor de apă; focul putea fi purtat oriunde cu ei, însă apa trebuia găsită și prețuită.
La fel și femininul din noi: odată găsit, vom fi în continuare tentate/tentați să îl înlocuim cu acțiunea, cu masculinul. E bine, totuși, să păstrăm un echilibru între cele două aspecte ale omului: yin și yang, feminin și masculin. Partea din noi ce acționează vizibil și imediat (ca și focul) va fi mai ușor de reperat și de însușit. Elementul apă, însă, implică o subtilitate care poate fi percepută doar oprindu-ne din mișcare, rămânând în simțire, în "a fi", în conexiune cu semnele subtile ale Universului, semne care ne îndrumă să fim în același flux cu Divinul din noi. Iată de ce feminitatea nu se adresează doar femeii, ci fiecărei ființe umane ce simte îndemnul inimii de a fi în armonie cu Întregul, de a se lăsa îndrumată de cursul natural al Universului, de a se deschide și abandona dincolo de temeri și iluzia constrângerilor ... de a trăi liberă și fericită.
Hmmm, fac acum legătura cu frica mea de apă, de abandon în brațele ei, de încredere în acest element al naturii și repet: sunt doar pe drum, încă n-am ajuns la femininul absolut. Și chiar dacă nu vă e frică de apă și înotați foarte bine, puneți-vă întrebarea cum vă poziționați față de apă? Vă considerați puternici că vă puteți descurca în largul mării? Sau vă abandonați apei și aveți încredere în prietenia și comuniunea cu ea?
Introspecție plăcută și mulțumesc pentru răbdarea de a fi citit până la final ☺
Gânduri bune!
Sorina
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu